Nume
Parola
Vizualizări: 1191
Autorităţile municipale l-au comemorat pe Ştefan cel Mare şi Sfânt
Chisinau, 2 Iulie 2009 — Reprezentanţii Primăriei Chişinău au depus, în dimineaţa zilei, coroane şi jerbe de flori la monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt, cu ocazia împlinirii a 505 ani de la trecerea la cele veşnice a marelui domnitor. De asemenea, la monumentul care-i este închinat, din centul capitalei, a avut loc o manifestare de comemorare şi evocare a faptelor voievodului, care a domnit 47 ani. Primarul general Dorin Chirtoacă a accentuat importanţa promovării valorilor culturale şi spirituale pentru care a luptat Ştefan cel Mare. „Cei care au avut în mâini până acum frâele puterii au uitat de aceste valori şi au comis crime, pentru a se menţine la conducere, lucru care, cred că ar fi fost nepermis pe vremea lui Ştefan cel Mare”, a spus Dorin Chirtoacă. Academicianul Mihai Cimpoi, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Moldova şi-a exprimat emoţia de a participa la această întâlnire de suflet. „Reactualizăm acum imperativul de integrare europeană, deoarece Europa este sub semnul valorilor creştine. Ştefan cel Mare a fost un diplomat, înzestrat cu un adevărat simţ al valorilor”, a mai adăugat Mihai Cimpoi. Viceprimarul municipiului Chişinău, Nistor Grozavu, a menţionat că astăzi este comemorat unul dintre cei mai cunoscuţi reprezentanţi ai acestor pământuri în lume. „Ctitor de biserici şi mănăstiri, Ştefan cel Mare şi Sfânt a creat adevărate centre de cultură, viabile până astăzi”. 02.07.2009 Direcţia Relaţii Publice a Primăriei mun. Chişinău