Nume
Parola
Vizualizări: 2186
PDM lansează iniţiativa unui Consiliu de monitorizare a alegerilor parlamentare din 2009
1 Octombrie 2008 — „Partidul Democrat din Moldova propune formaţiunilor de opoziţie crearea unui Consiliu de monitorizare a desfăşurării scrutinului parlamentar din 2009, în condiţiile în care actuala guvernare uzitează neloial de resursele mass-media naţionale şi de pîrghii administrative”, a declarat Oleg Serebrian, prim-vicepreşedinte al PDM, în conferinţa de presă susţinută miercuri, 1 octombrie. În această structură, a spus Serebrian, este necesară prezenţa atît a partidelor, cît şi a organizaţiilor societăţii civile, rostul lor constînd în a dezavua tendinţele voluntariste şi nedemocratice ale actorilor implicaţi în campanie electorală: „Instituţiile naţionale abilitate, cît şi cele internaţionale, au semnalat foarte multe încălcări pe perioada alegerilor locale din 2007, raportul final apreciind cu o notă joasă calitatea mediului în care s-au desfăşurat acestea. Este foarte important să nu admitem asemenea derapări şi la parlamentarele din 2009”, a mai spus Serebrian. Gazdele conferinţei de presă, solicitaţi de jurnalişti privind participarea PDM la viitorul scrutin parlamentar, au declarat că Consiliul Naţional al Partidul Democrat a decis, la 29 iulie curent, participarea cu liste proprii la parlamentarele din 2009 și au reiterat deschiderea PDM în favoarea unui dialog constructiv cu formațiunile de centru privind consolidarea segmentului politic social-democrat . Serviciul de presă al PDM 01.10.2008