Nume
Parola
Vizualizări: 1214
Toate activele şi pasivele „Investprivatbank” vor trece la BEM, în pachet unic
Chisinau, 23 Iunie 2009 — În urma retragerii de către BNM a licenţei băncii comerciale „Investprivatbank”, care s-a efectuat în strictă conformitate cu legislaţia în vigoare şi în scopul protejării drepturilor deponenţilor şi clienţilor acesteea, Guvernul Republicii Moldova, analizînd situaţia creată, este dispus să procure această bancă în forma unui lot patrimonial unic, prin intermediul Băncii de Economii a Moldovei, în care statul deţine cota majoritară în capital. Astfel, în cadrul unei şedinţe prezidate de Prim-ministrul Zinaida Greceanîi, cu participarea Guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Leonid Talmaci, Preşedintelui Băncii de Economici, Grigore Gacikevici, şi alţii, s-a luat decizia că, în urma efectuării procedurilor dictate de legislaţia în vigoare cu privire la instituţiile financiare, toate activele şi pasivele „Investprivatbank” vor trece la BEM, ceea ce înseamnă că deponenţii băncii căreea i s-a retras licenţa vor deveni automat deponenţi ai BEM, asigurîndu-se în acest mod protejarea tuturor drepturilor lor. Prim-ministrul Zinaida Greceanîi a făcut un apel către toţi deponenţii şi clienţii „Investprivatbank” să manifeste spirit de înţelegere, or prin această operaţiune de procurare, statul garantează integritatea tuturor mijloacelor financiare depuse pe conturile acestei bănci. Serviciul de presă al Guvernului