Nume
Parola
Vizualizări: 1135
În cadrul vizitei în Israel, Preşedintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a avut o întrevedere cu Preşedintele Statului Israel, Shimon Peres
22 Iunie 2009 — Shimon Peres l-a salutat pe Vladimir Voronin în Statul Israel, declarînd că îl primeşte ca pe un prieten al ţării sale şi ca pe un lider care-şi respectul poporul şi libertăţile cetăţenilor. Peres a declarat că simpatiile poporului israelian faţă de Republica Moldova sînt fireşti în virtutea existenţei de-a lungul anilor între ţările noastre a unor relaţii sincere de prietenie. Preşedintele Israelului şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu faptul că Republica Moldova, în pofida greutăţilor cu care s-a confruntat, a reuşit să obţină succese importante în dezvoltare. Vladimir Voronin a afirmat că este bucuros să-l revadă pe Shimon Peres după ultima întrevedere ce a avut loc în 2004, în cadrul vizitei sale oficiale în Statul Israel. Şeful statului a remarcat faptul că s-a inspirat de nenumărate ori din experienţa de activitate a lui Shimon Peres – eminentul om politic prezent în viaţa politică de 60 ani, mai ales în situaţiile legate de problematica reintegrării ţării. Preşedintele Vladimir Voronin a apreciat relaţiile foarte bune existente între cele două state la temelia cărora stă cadrul juridic consistent dar şi numeroşi prieteni ai ţării noastre în Statul Israel, mulţi dintre ei fiind originari din Republica Moldova. Cetăţenii Statului Israel care au provenit din Republica Moldova contribuie activ la dezvoltarea şi impulsionarea cooperării bilaterale pe diverse planuri, a accentuat Vladimir Voronin. Preşedintele a remarcat şi existenţa între cele două ţări a unor raporturi de colaborare eficiente pe plan internaţional. În altă ordine de idei, şeful statului s-a referit la evoluţiile politice din Republica Moldova, inclusiv după alegerile parlamentare din 5 aprilie. Vladimir Voronin a menţionat că Republica Moldova este interesată de preluarea experienţei Statului Israel în aplicarea unor tehnologii informaţionale avansate în procesul de organizare şi desfăşurare a alegerilor Şeful statului s-a mai referit la acţiunile întreprinse de autorităţile moldoveneşti îndreptate spre realizarea aspiraţiilor europene. În acest context Preşedintele Statului Israel şi-a exprimat convingerea că Republica Moldova şi poporul moldovenesc merită un viitor european. În cadrul discuţiilor a fost abordată şi posibilitatea atragerii investiţiilor israeliene în economia ţării noastre, inclusiv în dezvoltarea infrastructurii şi a sferei turismului. Shimon Peres l-a felicitat pe Vladimir Voronin cu prilejul conferirii celei mai înalte distincţii a Patriarhiei de la Ierusalim – Ordinul „Crucea Sfîntului Mormînt”, apreciind că este un caz excepţional cînd Sfînta Cetate acordă această distincţie unui om politic. Serviciul de presă al Preşedintelui Republicii Moldova