Nume
Parola
Vizualizări: 2997
Declaraţia PLDM cu privire la incompatibilitatea funcţiei de deputat cu cea de preşedinte al Republicii Moldova
Chişinău, 21 Mai 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova a luat act de refuzul deputatului Vladimir Voronin de a demisiona din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi îl califică drept unul ilegal, avînd ca scop uzurparea puterii în stat. Conform art. 70 şi 81 ale Constituţiei Republicii Moldova, atît calitatea de deputat cît şi cea de preşedinte al Republicii Moldova sunt incompatibile cu exercitarea oricărei funcţii retribuite. Totodată, Legea despre statutul deputatului în Parlament prin art. 3 lit. „a” stipulează expres că mandatul de deputat este incompatibil cu funcţia de preşedinte al Republicii Moldova. Constatăm că refuzul deputatului Vladimir Voronin de a demisiona din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova este o încălcare gravă a legislaţiei şi reprezintă menţinerea forţată a puterii de stat cu încălcarea prevederilor Constituţiei, calificată de Codul Penal, art 339, drept uzurpare a puterii de stat. Partidul Liberal Democrat din Moldova cere deputatului Vladimir Voronin să respecte legislaţia Republicii Moldova, să-şi depună demisia din funcţia de preşedinte al Republicii Moldova şi să exercite aceste atribuţii din postura de preşedinte al Parlamentului, în strictă conformitate cu art. 91 al Constituţiei privind interimatul funcţiei de preşedinte al RM. PLDM atrage atenţia opiniei publice naţionale şi internaţionale asupra acestui caz şi face apel către comunitatea internaţională pentru a menţine Republica Moldova în cadrul unui stat de drept, bazat pe principiile democraţiei şi supremaţiei legii. Partidul Liberal Democrat din Moldova