Nume
Parola
Vizualizări: 1512
Sancţiuni de dure pentru încălcarea regulilor pieţei produselor petroliere
Chisinau, 7 Mai 2009 — În urma verificărilor efectuate la Î.M. „Rompetrol Moldova” S.A., angajaţii Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) şi ofiţerii Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) au constatat că agentul economic a depăşit rata rezonabilă de rentabilitate fixată de legislaţie pentru afacerile de pe piaţa produselor petrolire în Republica Moldova. Din control a rezultat că în perioada anului 2008, societatea verificată nu a înregistrat în evidenţele proprii în modul cuvenit profitul de 24, 2 mil. lei. Astfel, prin admiterea încălcărilor menţionate, a fost atinsă o rată a rentabilităţii de 13,97% şi obţinut un profit illicit din activitatea pe piaţa produselor petroliere în mărime de 9 878 277 lei . Pentru încălcările stabilite, în conformitate cu prevederile art.10 alin.6 din Legea „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi” nr.845-XII din 03.01.1992, agentului economic i-au fost aplicate sancţiuni economice în mărimea venitului ilicit de 9 878 277 lei şi amendă în aceiaşi mărime în sumă de 9 878 277 lei. Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 461-XV din 30.07.2001 privind piaţa produselor petroliere, sub incidenţa prezentei legi cade activitatea de import, transport, depozitare şi comercializare a produselor petroliere, avînd ca scop crearea unor condiţii favorabile pentru relaţiile de pe piaţa internă a produselor petroliere, aprovizionarea fiabilă a consumatorului cu produse petroliere de calitate, dezvoltarea concurenţei loiale şi protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorului. În acest scop, legea impune o rată rezonabilă de rentabilitate, prevăzută în Metodologia formării şi aplicării preţurilor la produsele petroliere şi la gazul lichefiat, care integral pe întreprindere nu poate depăşi 10% din consumurile şi cheltuielile anuale totale ale întreprinderii aferente activităţilor menţionate . Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei