Nume
Parola
Vizualizări: 3021
Misiunea AMN - inlaturarea clanului corupt de la Putere!
Chisinau, 25 Septembrie 2008 — Alocuţiunea lui Serafim URECHEAN, Preşedinte al Fracţiunii AMN, în deschiderea sesiunii de toamnă-iarnă 2008 a Parlamentului: Legislativul îşi reia activitatea şi e normal s-o facă de acolo, de unde a lăsat-o. La problemele vechi, pe care le-am menţionat la finalul sesiunii precedente, s-au adăogat şi altele, noi, multe şi diferite. Fracţiunea AMN consideră că pe toate trebuie să le abordăm prin prisma Integrării europene, pe care am declarat-o la ultimul Congres al partidului nostru drept Idee naţională a Republicii Moldova. Ea va fi pentru noi sursă de modele în orice domeniu, dar şi criteriu de apreciere a activităţii. Conducerea Parlamentului a rămas corigentă la capitolul încălcarea procedurii de examinare a iniţiativelor legislative. În mod special şi sistematic, s-au blocat până acum propunerile făcute de Opoziţie, încălcându-se Regulamentul, dar şi principiile parlamentarismului. De teamă să nu piardă iniţiativa, majoritarii au triat în primul rând iniţiativele minoritarilor, care sunt de calitate şi pot conduce la rezultate pozitive pentru ţară. De exemplu, s-a ignorat propunerea AMN ca Parlamentul să ceară Guvernului iniţierea acţiunilor necesare pentru un demers oficial de aderare la Uniunea Europeană. Iar acum, când dorim un Acord de Cooperare şi Asociere, cei de la Bruxelles ne spun că suntem rămaşi în urmă. Dacă adoptam un an şi jumătate în urmă Hotărârea propusă de AMN, aveam alte progrese şi pârghii în negocieri... Ţara şi cetăţenii au avut numai de pierdut şi de pe urma blocării iniţiativelor noastre de asanare a situaţiei în agricultură, în domeniul securităţii alimentare şi energetice, în cel al salarizării bugetarilor, inclusiv, a pedagogilor, medicilor, lucrătorilor din cultură, etcetera. Deputaţii AMN şi alţi parlamentari democraţi au protestat împotriva sabotării iniţiativelor Opoziţiei. Şi insistăm în faţa Biroului Permanent şi a Speaker-ului, ca procesul legislativ să fie respectat cu stricteţe măcar începând cu această sesiune. În caz contrar, degeaba a mai alocat un milion de euro Comisia Europeană pentru asistenţă în perfecţionarea activităţii legislative. În ce priveşte produsul nostru de bază - cadrul juridic – lacuna principală este proasta lui ajustare la standardele europene. Majoritatea parlamentară a preferat tergiversările, reformele simulate sau parţiale. Controlul parlamentar, practic, lipseşte. Legislaţia electorală, cea privind cetăţenia, accesul la informaţia de interes public, a înregistrat regrese. E pusă sub semnul întrebării până şi desfăşurarea liberă şi corectă a alegerilor parlamentare din 2009 – principalul examen pentru integrarea europeană a Republicii Moldova. Iată de ce, Fracţiunea AMN consideră necesar să anulăm acele legi, care au înrăutăţit climatul democratic: să relansăm transmisiunile în direct de la şedinţele plenare, să revenim la regulile electorale anterioare, să eliminăm discriminarea deţinătorilor de dublă cetăţenie. Alegerile democratice mai cer, evident, şi o justiţie independentă, şi o presă liberă şi pluralistă, resurse controlate astăzi de clanul de la conducerea ţării. Finalul legislaturii, desigur, va fi politizat şi marcat de riscul ca Puterea să alunece în populism total. În aceste condiţii, este esenţial ca Guvernul să renunţe la calitatea sa actuală de instrument exclusiv al Partidului Comuniştilor. Acelaşi lucru îl cere şi situaţia social-economică din ţară. Avem sinistraţi fără case în prag de iarnă şi nu se ştie ce ajutor li se asigură de la Bugetul de stat. Pedagogii au un salariu de două ori mai mic decât minimumul de existenţă. În locul salariului mediu de 300 de dolari lunar, promis de comunişti, avem numai creşteri de preţuri şi tarife. Viticultorii îşi lasă munca pe butuci, din cauza preţului mic de achiziţie şi a barierelor la exportul strugurilor. Şi preţurile propuse de stat la cereale sunt mizere, iar exportul e monopolizat, ceea ce distruge ţăranii moldoveni. AMN propunerea suspendarea apropiatei „chileli naţionale”, la care se bea cu fujere mai înalte decât cei din prezidiu, în timp ce crescătorii de struguri sunt batjocoriţi. Credem că ar fi cazul să ascultăm în Parlament şi raportul de activitate a Guvernului pe anul 2007, dacă mai avem lege în această ţara. Este o procedură obligatorie înainte de a examina proiectele Bugetelor de stat pe 2009, pe care Fracţiunea AMN consideră că urmează să le adoptăm în condiţii de maximă transparenţă. Să fie dezbătute în societate, în comunitatea de experţi şi cu reprezentanţii administraţiilor publice locale. Puterea trebuie să respecte dreptul Opoziţiei de a participa la distribuirea echitabilă a resurselor bugetare! De altfel, Voronin deja s-a apucat de împărţit finanţele pe anul viitor, de parcă le-ar lua din propriul buzunar, încercând să stingă protestele pedagogilor. Considerăm că adoptarea Codului Educaţiei, ca şi a Bugetului, e atribuţia Parlamentului şi nu o temă pentru campanii de imagine. Dacă ne referim la imaginea regimului actual, ea se regăseşte în topul mondial care plasează Moldova printre cele mai corupte ţări. Cred că Parlamentul ar trebui să ancheteze speculaţiile monetare, privatizarea dubioasă a unor active de stat, starea de lucruri în achiziţiile publice. Mă refer la compania MOLDASIG, sanatoriul MOLDOVA din Odesa, dar şi la multe altele. Prin aprecierea exagerată a leului cetăţenii au fost jecmăniţi cu peste 200 milioane de dolari americani. Iar deprecierea lui bruscă a făcut pierderi de circa o jumătate de milion de dolari în raport cu preţul de vânzare a fabricii ZORILE, al cărei cost de piaţă, de altfel, e cu mult mai mare. Aceste preocupări le anunţă Fracţiunea noastră în debutul sesiunii. Iar misiunea Alianţei „Moldova Noastră” rămâne înlăturarea clanului corupt aflat la Putere, pentru a elibera calea Republicii Moldova spre viitorul său european! Vă mulţumesc! 25 septembrie 2008