Nume
Parola
Vizualizări: 1787
Organizaţiile pentru drepturile omului din Republica Moldova creează un front comun contra torturii
17 Aprilie 2009 — Promo-Lex, CReDO, Institutul pentru Drepturile Omului şi Amnesty International Moldova au declarat public pe 16 aprilie 2009, că au creat un grup de iniţiativă privind crearea Alianţei Contra Torturii din Moldova (ACT Moldova). Misiunea ACT Moldova este de a asista victimele practicilor inumane şi degradante, precum şi de a promova edificarea unei societăţi fără tortură. Declaraţia oficială de lansare a iniţiativei a fost făcută în cadrul mesei rotunde „Democraţia în pericol: în ce măsură se respectă drepturile omului în Republica Moldova”. Scopul mesei rotunde a fost de a pune în discuţie respectarea drepturilor omului în contextul evenimentelor post-electorale. La întrunire au participat peste 60 de persoane, printre care avocaţi parlamentari, reprezentanţi ai Procuraturii Generale, Departamentului Instituţii Penitenciare, Ministerului Afacerilor Interne, precum şi ai organizaţiilor internaţionale, societăţii civile şi mass-media. Directorul CReDO, Serghei Ostaf, a subliniat că acţiunile poliţiei în contextul manifestaţiilor de după 5 aprilie 2009 sunt incoerente: „Inacţiunea poliţiei, care s-a limitat la spectator pasiv în momentul escaladării violenţelor şi în special în momentul vandalizării Parlamentului, este de neînţeles. Recurgerea la forţă excesivă şi abuzivă vizavi de manifestanţii paşnici prin reţineri şi tratamente brutale nu-şi găseşte justificarea într-un stat de drept. Se vrea oare a crea panică şi frică în societate?”. Ostaf susţine că există probe video colectate de către societatea civilă şi de către autorităţile publice, care permit reconstruirea cu exactitate a evenimentelor din 6 si 7 aprilie, inclusiv acţiunile fiecărei părţi. CReDO a elaborat o schemă desfăşurată, în timp, a manifestaţiilor, cu evidenţierea specificului comportamentului tuturor actorilor implicaţi: poliţie, protestatari paşnici, persoane care au vandalizat instituţiile publice. „Putem afirma cu certitudine că poliţia nu a acţionat ferm şi adecvat în cadrul evenimentelor din 7 aprilie. Recomandăm crearea unei Comisii pentru stabilirea exactă a evenimentelor din 7 aprilie, dezvoltarea capacităţilor poliţiei de a aplica în practică Legea cu privire la întruniri publice, realizarea programelor de instruire cu manifestanţii privitor la desfăşurarea întrunirilor publice.”, accentuează Serghei Ostaf. În vâltoarea arestărilor în masă, care au demarat în noaptea din 7 spre 8 aprilie, au fost prinse şi persoane nevinovate, susţine preşedintele Promo-Lex, Ion Manole. Avocata Lilia Prodan, care a reprezentat în instanţă mai multe persoane acuzate de provocarea dezordinii în masă, jaf ş.a., este de aceeaşi părere. „Întreaga responsabilitate pentru ce s-a întâmplat şi ceea ce continuă se întâmple le aparţine autorităţilor. Nimic nu va justifica şi nu va muşamaliza asta.” Potrivit avocatei, „s-au întreprins presiuni din partea autorităţilor asupra apărării. […] Am văzut la secţiile de poliţie zeci de persoane, care stăteau ca la conveier, aşteptând să li se elibereze mandat de arest. Acum vin de la Curtea de Apel, unde am văzut acelaşi conveier, care aşteaptă decizia de punere în libertate.” La rândul său, directorul executiv al Amnesty International Moldova (AIM), Evghenii Goloşceapov, afirmă că intenţia preşedintelui în exerciţiu Voronin de a amnistia tinerii este ilegală, deoarece amnistia se aplică doar în baza legii adoptate de către Parlament, dar nu în baza declaraţiilor Preşedintelui. Totodată, amnistia presupune graţierea din partea statutului a persoanelor vinovate, sau recunoscute vinovate de comiterea anumitor infracţiuni. Goloşceapov accentuează că în cazul represiunilor poliţiei se observă o tendinţă de discriminare pe criterii de vârstă, în special a studenţilor. „Nimic nu poate justifica tortura. Poliţiştii care şi-au permis să aplice tortura sunt infractori.”, a mai adăugat el. Prezentarea reprezentantului AIM a culminat cu ţinerea unui minut de reculegere pentru victime. De menţionat că reprezentantul Ministerului Afacerilor Interne a refuzat să se solidarizeze cu acest gest. „Eu vă rog să nu dramatizaţi situaţia. Condamnăm categoric tortura. Dacă un colaborator al poliţiei şi-a permis să facă asta, va fi tras la răspundere.”, a afirmat şeful Direcţiei generale ordine publică din cadrul MAI, Petru Corduneanu. Reprezentantul Procuraturii Generale, Valeriu Drăgan, a asigurat că procurorii fac tot ce le stă în puteri pentru a se autosesiza în cazurile de tortură, inclusiv în a celor spicuite din media naţionale şi locale. Potrivit lui, la ora desfăşurării mesei rotunde, au fost înregistrate 20 de cereri care denunţă maltratarea de către poliţişti. 83 58 08 – acesta este numărul AIM la care cetăţenii pot reclama cazuri de tortură şi deţinere ilegală. Directorul Centrului de Reabilitare a Victimelor Torturii “Memoria” Ludmila Popovici susţine că unele persoane arestate, suspectate că au avut legătură cu manifestările de protest postelectorale, sunt supuse unei torturi groaznice, „Coridorul morţii”: „Din relatările tinerilor, mi s-au confirmat bănuielile că acest Coridor este real. Aceste acţiuni trebuiesc elucidate până în cele mai mici detalii. Accentuez că semnele de tortură nu sunt întotdeauna vizibile, fiindcă sunt şi tehnici psihologice de intimidare, care au un impact la fel de nefast. Cert este că urmările torturii se resimt toată viaţa, uneori exprimându-se în patologii greu de tratat.” Ombudsmanul Anatolie Munteanu a propus ca genericul mesei rotunde să fie „Condamnă violenţa!”. „Mă refer la violenţa faţă de poliţişti, aplicată de poliţişti, între actorii implicaţi, inclusiv verbală.”, a precizat avocatul parlamentar. Secretarul Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte „Coaliţia 2009”, Nicolae Panfil, a declarat că in corpore, cele 70 de ONG-uri constituente ale Coaliţiei au aderat la ACT Moldova. ACT Moldova recomandă astfel ca fiecare actor, fie medic sau poliţist, să-şi facă meseria cu profesionalism. În jurul fiecărei victime a torturii trebuia creată o reţea de sprijin, formată din rude, medici, avocaţi. Printre alte recomandări, se numără şi îndemnul pentru mediile de informare, în special IPNA „Compania Teleradio-Moldova”, de a reflecta echidistant şi de a sprijini dialogul social. Precizăm că evenimentul de formare a Alianţei Contra Torturii din Moldova a fost facilitat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”. Pentru informaţii suplimentare, contactaţi: Promo-Lex, Ion Manole, preşedinte, tel.: (+373-22) 44-96-26, promolex@ong.md, promolex@yahoo.com, www.promolex.ong.md. Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO), Serghei Ostaf, director executiv, tel.: (+373-22) 21-28-16, ostaf@credo.md, www.credo.md. Institutul pentru Drepturile Omului, Vanu Jereghi, director executiv, tel.: (+373 22) 838 408, vanujereghi@yahoo.com. Amnesty International Moldova, Evghenii Goloşceapov, director executiv, tel.: (+373-22) 27-41-22, info@amnesty.md, www.amnesty.md.