Vizualizări: 4699
O donaţie înainte de Paşti - echipament performant
Chisinau, 14 Aprilie 2009 — Laboratorul de hidrobiologie şi ecotoxicologie al Institutul de Zoologie al A.Ş.M. s-a ales cu un preţios dar înainte de Paşti - Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare (Swiss Agency for Development and Cooperation SDC) i-a donat echipament performant în cadrul unui contract de colaborare. Această misiune plăcută a fost realizată de Thierry Umbehr - Director rezident adjunct al Biroului de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova. Echipamentul, la care ne-am referit, este înzestrat cu accesoriile şi reactivele necesare (spectrofotometru de absorbţie atomică AAS Analyst-400, cromatograf Clarus-500 FID ECD, cuptor de calcinare Nabertherm CV3/11/B170, pH-metru Sartorius PB 11-P11 etc.) şi valorează peste 1700 mii lei (fără TVA).
Agenţia Elveţiană de Dezvoltare şi Cooperare, coordonator al Programului „Apă şi canalizare”, a cooperat pe parcursul ultimilor ani cu specialiştii din domeniul aprovizionare cu apă potabilă din Republica Moldova. A efectuat lucrări de succes în domeniul ecosanitaţiei - o metodă eficientă de stopare a poluării apelor, în primul rînd, din fîntîni. În cadrul acestor cercetări Thierry Umbehr a vizitat Laboratorul de hidrobiologie şi ecotoxicologie al Institutului de Zoologie, condus de prof. Elena Zubcov, susţinînd doleanţa echipei lui referitoare la dotarea cu echipament performant. Institutul de Zoologie a încheiat un contract de colaborare cu Biroul de Cooperare al Elveţiei pentru Republica Moldova şi s-a obligat, la rîndul său, să repare încăperile laboratorului. Echipamentul donat este deja instalat şi se află la etapa de testare a metodelor de cercetare.
Utilizarea echipamentului va contribui esenţial la sporirea nivelului cercetărilor fundamentale şi aplicative, la deschiderea unor posibilităţi noi de realizare a proiectelor naţionale şi internaţionale, lărgirea ariei de activitate a laboratorului privind efectuarea analizelor cantitative, monitorizarea calităţii apei şi produselor, inclusiv celor piscicole.
La ceremonia oficială de înmînare a echipamentului performant Institutului de Zoologie a participat acad. Gheorghe Duca, preşedintele A.Ş.M., acad. Teodor Furdui, prim-vicepreşedinte al A.Ş.M., şi alte persoane din cadrul Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică al A.Ş.M.
Tatiana Rotaru,
Serviciul de presă al A.Ş.M.
Autor: Administrator
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2300
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 167
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 15
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1658
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1321
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33