Nume
Parola
Vizualizări: 3757
VOTAREA LA DISCREŢIA PREŞEDINŢILOR BIROURILOR ELECTORALE
Chișinău, 5 Aprilie 2009 — Coaliţia Civică pentru Alegeri Libere şi Corecte - „Coaliţia 2009”, prin intermediul organizaţiilor membre, observă derularea alegerilor pentru desemnarea reprezentanților în Parlamentul Republicii Moldova din 5 aprilie 2009. În acest comunicat sunt prezentate problemele înregistrate între orele 15:00 şi 20:00. Votarea în locul altui alegător - În secţia nr. 192 din Chişinău i s-a permis persoanei tutore a unei alte persoane, care este declarată inaptă de vot prin Hotărâre judecătorească, să voteze în locul celei din urmă. Dispariţia unor ştampile - În secţia de votare nr. 20 din Dubăsarii Vechi (Criuleni), în jurul orei 18:00 a fost semnalată dispariţia ştampilei „Votat” din una dintre cabinele de vot. Membrii biroului secţiei de votare au întocmit un proces-verbal privind dispariţia ştampilei, până în acest moment ea nefiind recuperată. Votarea neîntemeiată pe listele electorale - În secţia nr. 3 din raionul Căuşeni 2 persoane au fost incluse în listele suplimentare şi au putut vota la această secţie, deşi nu şi-au dovedit reşedinţa sau domiciul în raza secţiei de votare respective. La sesizarea observatorilor LADOM membri biroului au declarat că fac acest lucru la discreţie. Folosirea abuzivă a urnei mobile - În secţia de votare nr. 34 din Opaci (Căuşeni) preşedintele secţiei de votare a plecat cu urna mobilă deşi nu existau nici un fel de cereri în acest sens. La solicitarea observatorilor LADOM de a vedea lista întocmită de preşedinte personal pentru plecarea urnei mobile, aceştia au fost refuzaţi. În acest moment urna mobilă este în afara secţiei de votare. Continuarea agitaţiei electorale - Un reprezentant al PCRM aflîndu-se în preajma secţiei de votare nr. 4 din Căuşeni îi îndemna pe alegători să voteze pentru concurentul electoral cu nr. 5 (PCRM) din buletinul de vot. - La Grătieşti a fost observată agitaţie electorală, o maşină circula prin sat îndemnând tinerii să voteze pentru PL. - În satul Cimişeni (Criuleni), pe strada care duce spre secţia de votare, pe toţi stâlpii de iluminat sunt lipite afişe cu PCRM. - În preajma secţiei de votare nr. 102 din municipiul Chişinău se află un autoturism, număr de înmatriculare CTAB 128, cu afişaj electoral în favoarea PCRM. Influenţarea alegătorilor - La Ineşti (Teleneşti) urna mobilă este însoţită de primarul satului, care merge cu maşina primăriei, el fiind la volanul maşinii. - În secţia de votare din Cîrpeşti (Cantemir) alegătorii erau însoţiţi pînă la cabinele de vot de către preşedintele biroului electoral. Nerespectarea procedurilor prevăzute de lege - Proces-verbal introdus cu întârziere. În secţia de votare din localitatea Hulboaca, municipiul Chişinău, procesul-verbal a fost introdus după ora 15.00. - Neaplicare ştampilei „Alegeri 05.04.09” pe actele de identitate. În secţia de votare din Costuleni (Ungheni) 2 alegători au votat fără a le fi aplicată ştampila „Alegeri 05.04.09” în fişa de însoţire a buletinului de indentitate. - Prezenţa persoanelor neautorizate în incinta secţiilor de votare. Un candidat al PCRM, însoţit de doi poliţişti, s-a aflat în secţia de votare din localitatea Opaci (Căuşeni). Concurentul electoral i-a solicitat preşedintelui biroului electoral respectiv să prezinte lista observatorilor acreditaţi. Candidatul respectiv nu era din raza secţiri de votare respective, el neavând nici viză reşedinţă în această localitate, nici certificat cu drept de vot. - Probleme legate de listele electorale. Mai mulţi alegători din Corneşti (Ungheni) nu se regăsesc în listele de electorale. În secţia de votare nr. 13 s-a format coadă pentru a vota pe liste suplimentare, fapt care a făcut ca mulţi alegători să se întoarcă acasă fară a-şi exprima votul. - În listele electorale ale secţiilor de votare nr. 1 şi 8 din Cimişlia au fost introduse persoane decedate. - Proasta amenjare a secţiilor de votare. Secţia nr. 13 din Corneşti (Ungheni) este prost iluminată. - Votanţi în stare de ebrietate. În Tartaul (Cantemir) au fost observate câteva persoane în stare de ebrietate, acestea fiind daţi afară doar la sesizarea observatorilor LADOM. (Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Rima Plăcintă, LADOM, 068091514) Nereguli în mass-media - "Agenţia Informaţională de Stat MOLDPRES" a favorizat PCRM în ziua alegerilor, când a difuzat ştiri doar despre cum au votat Vladimir Voronin, Marian Lupu şi Zinaida Greceanîi - primele trei persoane pe lista PCRM. În acelaşi timp, agenţia nu a transmis nicio ştire despre votul celorlalţi concurenţi electorali. Ştirea despre exercitarea dreptului de vot de către Vladimir Voronin s-a intitulat "Preşedintele ţării a votat pentru continuitatea dezvoltării Republicii Moldova" şi a conţinut următorul pasaj: "Întrebat, în calitatea sa de lider de partid, cum apreciază şansele PCRM în aceste alegeri, Vladimir Voronin a declarat că, cu susţinerea poporului, este sigur de victoria comuniştilor în actualul scrutin, notează MOLDPRES". (Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Petru Macovei, API, 069170941). Procesul electoral în Transnistria Aproximativ 3500 de alegători cu drept de vot din regiunea Transnitreană şi-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, una dintre cauze particpării reduse fiind impedimentele create de autorităţile transnistrene. (Pentru informaţii suplimentare, vă rugăm contactaţi Ion Manole, Promo-Lex, 069070800)

Autor: Coaliția Civică pentru Alegeri Libere și Corecte

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă