Nume
Parola
Vizualizări: 2855
Instanţele de judecată din Republica Moldova nu le recunosc deportaţilor dreptul la despăgubiri morale
Chişinău, 16 Martie 2009 — Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova(CHDOM) a expediat recent la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului (CEDO) cererea de chemare în judecată a Republicii Moldova de către Negară Nicolae. Acesta, împreună cu familia sa, a fost victima celui de-al doilea val de deportări staliniste în masă a populaţiei de pe teritoriul RSS Moldoveneşti. Nicolae Negară s-a adresat instanţelor judecătoreşti ale Republicii Moldova pentru a-i fi recompensate, conform legislaţie naţionale şi internaţionale, prejudiciile morale pricinuite de atrocităţile regimului comunist. Instanţele naţionale, însă, au refuzat să recunoască dreptul lui N. Negară la compensaţii pentru suferinţele pe care le-a suportat copil fiind şi ale căror consecinţe le suportă până în prezent. Astfel N. Negară a depus cerere la CEDO, pentru a i se recunoaşte în mod oficial dreptul la despăgubiri morale. Nicolae Negară povesteşte că în noaptea de 6 iulie 1949, de rând cu alte 11 mii de familii nevinovate de gospodari au fost arestate şi familiile părinţilor şi buneilor lui. Acesta avea atunci 2,5 ani, iar sora lui, doar 6 luni. Fiind consideraţi de regimul totalitar „duşmani ai poporului”, au fost în mod abuziv deposedaţi de avere. Au fost transportaţi în condiţii inumane, în vagoane pentru vite în regiunea Kurgan din Siberia. Vagonul avea forma unei camere fără despărţituri, fără nici un fel de scaun, fără lumină şi fără apă. Într-un colţ era o căldare în loc de tualetă. Într-un vagon erau în mediu câte 60 persoane: copii, femei, femei gravide, bărbaţi, persoane în vârstă, cu toţii la un loc. Erau hrăniţi o dată la 24 ore, iar o dată la câteva zile li se dădea peşte sărat fără apă. Pe drum oamenii mureau din cauza foamei, setei, deznădejdii, stresului, căldurii etc. În locuri slab populate, prin păduri, trenul se oprea pentru a fi aruncate trupurile celor decedaţi. După mai mult de trei săptămîni, au ajuns la locul destinaţiei, în regiunea Kurgan. Au fost plasaţi în bărăci de lemn, într-o odaie de 10-12 m2 fiind repartizate câte 2-3 familii. Familia lui Nicolae Negară avea, la rîndul ei, un colţ, fără nici un fel de condiţii (masă, scaun, energie electrică, apă etc.). Fiindcă arestul a fost făcut vara, erau respectiv îmbrăcaţi pentru acest anotimp. În luna septembrie, în Siberia vin geruri şi se stabileşte iarna siberiană. Astfel, familia Negară, neavând îmbrăcăminte şi încălţăminte caldă, a avut de suferit şi din cauza frigului. Capul familiei era impus să muncească şi primea în schimb 400 g pâine pe zi şi apă fiartă cu cartofi, aşa numita „supă”. Din aceste produse trebuia să se alimenteze 4 persoane: tatăl, mama bolnavă şi cei doi copii. Din cauza foamei au suferit foarte mult, în special, în primii ani de deportare, iar fetiţa mai mică a decedat din pricina distrofiei alimentare la vârsta de numai 3 ani. Cu autorităţile erau impuşi să vorbească în limba rusă, o limbă străină pentru ei. Din această cauză întâlneau dificultăţi în procesul de comunicare şi instruire. Astfel, Nicolae Negară, în clasa a II-a a rămas repetent. Autorităţile locale, inclusiv instituţiile medicale, precum şi populaţia locală îi tratau cu duşmănie, brutalizându-i şi numindu-i „duşmani ai poporului”. Minorii, adică copiii celor deportaţi, erau adesea bătuţi, înjuraţi şi înjosiţi de către ceilalţi copii, fiind numiţi „fii de culaci”. În 1956, după reîntoarcerea la baştină, bolnavi şi cu profunde traume sufleteşti, au fost nevoiţi să îşi construiască, cu forţe proprii, o casă şi să întemeieze o gospodărie. Menţionăm că printr-o hotărîre din octombrie 1956 privind eliberarea din locul de represiune, era prevăzută restituirea bunurilor confiscate anterior. Pînă în 1989, foştii deportaţi, aşa numiţii „culaci”, continuau să fie consideraţi de către autorităţile sovietice „duşmani ai poporului”. Abia în 1989 aceştia au fost recunoscuţi drept victime ale represiunilor politice, iar familiei lui Nicolae Negară i-a fost restituită suma maximă prevăzută de lege (7000 ruble). Aceasta însă nu cuprindea nici pe departe valoarea reală a tuturor bunurilor confiscate. La 14 august 2007 Nicolae Negară a chemat în judecată statul Republica Moldova, prin Ministerul Finanţelor, pentru a încasa prejudiciul moral. La 17 ianuarie 2008, Judecătoria sect. Râşcani mun. Chişinău a hotărît să îi satisfacă integral pretenţiile. Ministerul Finanţelor a atacat hotărârea cu apel, prin care a solicitat casarea hotărârii instanţei de fond cu emiterea unei noi hotărâri, prin care pretenţiile lui Nicolae Negară să fie respinse. Curtea de Apel Chişinău a constatat că „atrocităţile la care au fost supuşi deportaţii poartă un caracter exclusiv politic”. La 11 iulie 2008 Nicolae Negară a declarat recurs împotriva deciziei instanţei de apel, cerând admiterea recursului, casarea deciziei instanţei de apel şi menţinerea hotărârii primei instanţe. La 22 octombrie 2008 Colegiul Civil şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie a constatat că Legea privind reabilitarea victimelor represiunilor politice prevede doar repararea prejudiciului material, nu şi al celui moral. Astfel Curea Supremă de Justiţie a decis să respingă recursul lui N. Negară şi să menţină decizia Curţii de Apel Chişinău. Considerăm decizia Curţii Supreme de Justiţie ca nefondată şi ilegală, de altfel, ca şi cea a Curţii de Apel. Ambele fac referire la aceeaşi Lege nr. 1225-XII din 08.12.1992, dar nici una nu ia în considerare scopul ei. Menţionăm că preambulul Legii privind reabilitarea victimelor represiunilor politice spune că Parlamentul condamnă în mod hotărît încălcarea de către regimul comunist a “normelor de drept şi morale” . La 12 martie 2009 Nicolae Negară a depus cerere la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. CHDOM consideră că i-a fost încălcat în primul rînd dreptul la un proces echitabil, prevăzut de articolul 6 punctul 1 al Convenţiei Europene, întrucât acesta a epuizat toate căile de atac ordinare prevăzute de legislaţia Republicii Moldova şi litigiul nu a fost soluţionat într-un mod echitabil. În acest context, Comitetul Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova califică drept discriminatoriu art. II al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr.1225-XII din 8 decembrie 1992 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice nr.186-XVI din 29.06.2006. Acesta spune: „Sub incidenţa prezentei legi nu cad persoanele supuse represiunilor politice şi ulterior reabilitate care au fost despăgubite până la intrarea în vigoare a prezentei legi”. Astfel, persoanele care au fost despăgubite, total sau parţial, precum şi moştenitorii lor nu au acces la justiţie şi nu pot să-şi revendice drepturile . Acest lucru contravine Articolului 14 al Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului, care face referire la dreptul de a nu fi discriminat. În urma examinării cazului N. Negară, CHDOM conchide că în Republica Moldova, Curtea de Apel şi Curtea Supremă de Justiţie sunt influenţate de regimul de guvernământ. Astfel, în primă instanţă, lui N. Negară i-au fost satisfăcute integral pretenţiile, dar în a doua şi în ultima instanţă, i-au fost refuzate, pentru a nu prejudicia bugetul statului şi pentru a nu crea precedente în problema dată. Putem spune că atît în cadrul Curţii de Apel cît şi în cadrul Curţii Supremă de Justiţie, legislaţia nu a fost analizată complex, pentru a găsi o soluţie echitabilă unui caz de încălcare gravă a drepturilor omului. Teodor Cârnaţ Director Executiv al Comitetului Helsinki pentru Drepturile Omului din Moldova, Doctor în drept, Conferenţiar universitar