Nume
Parola
Vizualizări: 929
Guvernul Germaniei oferă un grant de 14 milioane de euro pentru îmbunătățirea infrastructurii de apă în regiunea centru
16 Decembrie 2024 — Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale conectează autoritățile locale de nivelul I și II și sprijină eforturile acestora în atragerea investițiilor pentru dezvoltarea durabilă a comunităților. În urma discuțiilor dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Federal German, orașele Chișinău, Strășeni și Călărași vor beneficia de investiții pentru modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă.

Vineri, 13 decembrie, a fost semnat Memorandumul de Înțelegere pentru implementarea proiectului „Programul Deschis pentru Dezvoltare Urbană în Moldova", Faza I. Documentul a fost semnat de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, reprezentanții Băncii Germane de Dezvoltare KfW, primăriile Chișinău, Strășeni, Călărași, Agențiile de Dezvoltare Regională Centru și municipiul Chișinău, și Oficiul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală.

Ministrul Vladimir Bolea a mulțumit Guvernului Germaniei pentru contribuția adusă la realizarea proiectelor de dezvoltare regională, menite să îmbunătățească condițiile de viață ale cetățenilor Republicii Moldova. „Suntem recunoscători pentru sprijinul acordat în implementarea acestui proiect care va oferi locuitorilor din Strășeni, Călărași și Chișinău acces la servicii mai bune de aprovizionare cu apă. Felicit întreaga echipă a proiectului pentru un exemplu concret al modului în care atragerea investițiilor poate sprijini dezvoltarea infrastructurii regionale. În centrul acțiunilor noastre stă cetățeanul și vom continua să dezvoltăm proiecte care să răspundă direct nevoilor comunităților."

În urma implementării proiectului, 14,4 mii de locuitori din Călărași și 19, 2 din Strășeni vor beneficia de acces îmbunătățit la apă potabilă după reabilitarea și extinderea rețelelor de apeduct. Și oamenii din satele Pitușca și Vărzăreștii Noi din raionul Călărași, în total circa 5 mii, vor avea apă în gospodării, după ce localitățile vor fi conectate la apeductul magistral Chișinău-Strășeni-Călărași și vor construite rețele interne de distribuție a apei.

De asemenea, proiectul prevede conectarea satului Căpriana din raionul Strășeni la apeductul magistral Chișinău-Strășeni-Călărași și construirea rețelelor interne de distribuție a apei în localitate, pentru cei 2,6 mii de locuitori.

Pentru municipiul Chișinău, proiectul prevede construcția unei noi stații de captare a apei din r. Nistru, a stației principale de pompare de la Vadul lui Vodă și a unei noi conducte către a doua stație de pompare la Vadul lui Vodă. Circa 650 de mii de locuitori din Chișinău, aproape 78 mii din raionul Călărași și 92 de mii din raionul Strășeni vor beneficia de acces îmbunătățit la apă.

Proiectul „Programul Deschis pentru Dezvoltare Urbană în Moldova", Faza I, are un buget de 14 milioane de euro și este susținut de Guvernul Germaniei prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW. Inițiativa este parte a proiectului "Alimentare cu apă și sanitație în Moldova Centrală" finanțat de Guvernul German prin intermediul Băncii de Dezvoltare KfW în valoare de 40 milioane EUR grant, fiind declarat de Parlamentul Republicii Moldova în 2022 drept unul de importanță națională. Proiectul va începe lucrările de construcție a apeductului Chișinău-Strășeni-Călărași în trimestrul I din 2025.