Nume
Parola
Vizualizări: 3172
Alianta Moldova Noastra a depus o contestatie la Comisia Electorala Centrala prin care cere suspendarea lui Vladimir Voronin, Marian Lupu si Zinaida Greceanii din funcţiile lor oficiale pe toată durata campaniei electorale.
chisinau, 10 Martie 2009 — Liderul Aliantei Moldova Noastra a declarat astazi, într-o conferinţă de presă că „Partidul Comuniştilor, aflat la guvernare în ultimii 8 ani, utilizează masiv şi obraznic resursele administrative în interesul său electoral şi sfidează demonstrativ şi chiar batjocoritor legislaţia în vigoare”. Primele persoane de pe lista PCRM, care ocupă şi funcţiile supreme în stat, folosesc în campania electorală privilegiile şi poziţiile oficiale pentru a exercita o influenţă administrativă directă asupra angajaţilor bugetari. „În acest fel ei încalcă legislaţia RM şi pun în condiţii inegale ceilalţi concurenţi electorali. De aceea, am depus contestaţie la Comisia Electorală Centrală şi cerem ca Voronin (Vladimir Voronin, preşedintele RM - n.r.), Lupu (Marian Lupu, preşedintele Parlamentului) şi Greceanâi (Zinaida Grecianâi, premier) să-şi suspende activitatea în funcţiile lor oficiale pe toată durata campaniei”, a declarat presei Serafim Urecheanu. Condiţiile de desfăşurare a campaniei electorale pentru alegerile parlamentare 2009 sunt inechitabile, iar campania propriu-zisă este una din cele mai murdare şi cu cele mai grave încălcări care au fost înregistrate în istoria modernă a R. Moldova.