Nume
Parola
Vizualizări: 1115
CALM consideră un precedent foarte periculos și contrar Constituției proiectul de lege prin care o persoană care nu a fost aleasă de cetățeni poate deveni conducător al APL!
25 Iulie 2023 — Săptămâna trecută Guvernul a avizat pozitiv proiectul de Lege care permite ca președinții de raioane să fie aleși nu doar din rândul consilierilor.

CALM se pronunță împotriva acestei inițiative, iar în AVIZUL pe care l-a expediat Comisiei Parlamentare Administrație Publică, Dezvoltare Regională, Mediu și Schimbări Climatice, CALM constată că autorii acestei inițiative nu țin cont de așa principii fundamentale cum ar fi cel al eligibilității celor mai importante autorități ale administrației publice locale și cel al reprezentativității colectivității locale (în cazul dat a raionului).

Potrivit CALM, unica soluție este ca aleșii locali să fie aleși prin vot universal, direct, secret și liber exprimat al populației sau colectivității locale.

Fiind ales din rândul consilierilor, președintele raionului are această reprezentativitate (adică calitatea de ales local), doar conform art. 52 din Legea privind administrația publică locală, președintele raionului are statut de ales local și reprezintă raionul, adică colectivitatea locală respectivă.

CALM consideră că o persoană care nu a trecut „testul” de încredere a colectivității locale prin alegerea în calitate de consilier (ales local) nu poate fi în fruntea celui mai important organ local executiv. Altfel, este diminuat principiul eligibilității de către colectivitatea locală a celor mai importante autorități ale administrației publice locale. Indiferent de cât de bun manager nu ar fi, în opinia unora, persoana în cauză, nu va avea legitimitate din partea colectivității locale pentru a o reprezenta.

Notă: În condițiile în care poate fi invocat că acest lucru se întâmplă la nivel central, în cazul Guvernului, amintim că această regulă a fost stabilită din start prin Actul constituant (Constituția RM), iar regulile constituționale de organizare a APL sunt altele. Plus la aceasta, multe state democratice obligă liderul partidului care a câştigat majoritatea parlamentară să fie în fruntea Guvernului, anume pentru a asigura această legitimitate şi reprezentativitate a voinței poporului.

De asemenea, Proiectul dezechilibrează sistemul existent (inclusiv în aspectul mecanismelor juridice). Doar în prezent președinții raioanelor au statut de aleși locali, cu toate consecințele respective. În rezultat vom fi creat un dezechilibru, confuzie sau chiar inechitate dintre APL de nivelul II: unele vor fi reprezentate și conduse de persoane care vin din rândul consilierilor și care beneficiază de legitimitate necesară, iar altele vor fi conduse de persoane care nu au participat la scrutinul electoral și care NU beneficiază de legitimitate corespunzătoare.

Ținând cont de cele menționate, CALM consideră că Proiectul dat, în redacția propusă spre avizare, nu poate fi susținut deoarece nu se încadrează în limitele principiilor conceptuale, constituționale și legale de organizare şi funcționare a APL din Republica Moldova, denaturând și punând în pericol locul și importanța statutului de ales local.

În același timp, CALM propune ca problema statutului președintelui raionului, inclusiv a viceprimarilor și a vicepreședinților, să nu fie abordate selectiv și izolat, dar să constituie un subiect de abordare legislativă specială și complexe. Pentru a elimina toate inadvertențele actuale de ordin conceptual și legislativ.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă