Nume
Parola
Vizualizări: 1121
CALM: Inițiativa legislativă privind protecția animalelor necesită a fi îmbunătățită substanțial!
6 Aprilie 2023 — La 4 aprilie au avut loc consultări publice asupra prevederilor inițiativei legislative privind protecția animalelor.

Potrivit Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), proiectul în varianta actuală nu va soluționa problema câinilor fără stăpân, întrucât această sarcină este lăsată, din nou, în responsabilitatea autorităților publice locale, fără a li se oferi resurse financiare și pârghii să gestioneze acest domeniu, astfel încât atât patrupezii, dar și oamenii să nu aibă de suferit.

CALM este de părere că în competența autorităților publice centrale (Guvernului, ANSA etc) trebuie să se regăsească obligativitatea de a crea și întreține (cu resursele bugetului de stat) azilurile pentru câini și CATA, în cel puțin UAT cu statut de oraș sau municipiu.

Totodată, la elaborarea Programului național, CALM consideră că urmează a se ține cont de propunerile autorităților administrației publice locale din UAT (în care urmează a fi implementate măsurile). Trebuie examinată și oportunitatea fixării unor norme privind planificarea bugetară obligatorie pentru implementarea măsurilor raportate la anumite criterii (în bugetele de stat și locale).

De asemenea, există raționamente pentru legiferarea procesului de organizare sistematică (semestrial de ex.), la nivel central (Guvern) și local, a colectării de fonduri benevole de la donatori pentru realizarea măsurilor prevăzute de Programul național privind reglementarea efectivului animalelor fără stăpân.

În aceeași ordine de idei, este necesară stipularea expresă că întreținerea animalelor în azil și punctul de întreținere temporară să se realizeze nu doar din sursele fondatorului, dar și prin Programul național, cu participarea (semnificativă a surselor) bugetului de stat, donațiilor benevole și din alte surse legale.

De asemenea, CALM a solicitat excluderea dublării competențelor autorităților publice centrale și locale în gestionarea acestui domeniu. În acest sens, CALM a prezentat ca exemplu prevederile potrivit cărora de întreținerea animalelor este responsabilă autoritatea publică locală, iar regulile privind întreținerea și plimbarea animalelor de companie se elaborează și se aprobă de către Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.

Acestea, dar și alte propuneri au fost prezentate în cadrul unui AVIZ al CALM și expediate autorilor inițiativei legislative privind protecția animalelor.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă