Nume
Parola
Vizualizări: 2907
„Mărţişorul” sărbătorit peste hotare
5 Martie 2009 — Sărbătorirea „Mărţişorului” peste hotare a devenit deja o tradiţie. Ca şi în anii precedenţi, misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova au organizat mai multe activităţi care şi-au propus drept scop familiarizarea mediilor academice, diplomatice, de creaţie din statele de acreditare cu tradiţiile culturale ale poporului nostru, sărbătorirea sosirii primăverii oferind şi reale posibilităţi de promovare a imaginii ţării în exterior. Cu această ocazie, au fost organizate serate de creaţie, proiecţii de filme, concerte cu participarea artiştilor moldoveni şi alte acţiuni. Astfel, Reprezentanţa Permanentă a Republicii Moldova pe lîngă Oficiul ONU la Geneva a organizat o serată în incinta Palatului Naţiunilor Unite, la care a fost prezent şi dl Serghei Ordjonikidze, Directorul General al Oficiului ONU. În cea mai prestigioasă sală a sediului, „Pas Perdus”, a avut loc vernisajul unei expoziţii de fotografii despre Republica Moldova, iar pe scena Palatului a evoluat cunoscutul naist Constantin Moscovici. La eveniment au luat parte peste 500 de persoane, inclusiv şefi ai misiunilor diplomatice străine, oameni de creaţie, reprezentanţi ai mediilor academice, conaţionali aflaţi cu traiul permanent sau provizoriu în Elveţia. Un bogat program artistic a organizat şi Consulatul General al Republicii Moldova la Bologna (Italia), zonă unde se află o importantă comunitate de moldoveni. La Zelarino, o suburbie a oraşului Mestre, cu concursul asociaţiei moldovenilor „Dacia”, a fost prezentată o serată de poezie şi cîntec popular moldovenesc. Pe parcursul lunii martie, serate similare urmează a avea loc şi în oraşele Padova, Bologna, Trento. Cu ocazia „Mărţişorului”, în presa azeră au apărut mai multe informaţii despre semnificaţia sărbătorii în ţara noastră, pregătite de către colaboratorii Ambasadei. Sărbătorirea a avut loc atît în cadrul misiunii, cît şi în unele şcoli din oraşul Bacu. În acelaşi context, Ambasada RM în Portugalia împreună cu Centrul Cultural Moldav au organizat o serată la care au fost prezente peste 600 de persoane şi la care a concertat un colectiv artistic de la Filarmonica din Chişinău. Misiunile diplomatice şi consulare vor desfăşura activităţi de sărbătorire a „Mărţişorului” pe întreg parcursul lunii curente. Direcţia Mass-Media şi Relaţii cu Publicul