Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 670 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 3123
Chișinău, 6 Mai 2015 — Avocatul Poporului Mihail Cotorobai: Oficiul Avocatului Poporului susţine proiectul de lege nr.36, aflat pe agenda Parlamentului, care prevede operarea de modificări şi completări în 48 de legi, pentru a ajusta legislaţia în vigoare la Convenţia ONU cu privire la drepturile persoanelor cu dizabilităţi şi la Legea cu privire la incluziunea socială a persoanelor cu dizabilităţi nr.
Vizualizări: 3236
Chișinău, 5 Mai 2015 — Participanţii la masa rotundă organizată de Oficiul Avocatului Poporului au lansat un mesaj comun în adresa Parlamentului, autorităţilor publice centrale cu atribuţii în domeniu şi celor locale, prin care cer crearea condiţiilor necesare pentru asigurarea exercitării fără nici un fel de impedimente a dreptului la vot de către persoanele cu nevoi speciale.

„Respectarea drepturilor electorale ale persoanelor cu nevoi speciale.

Vizualizări: 3649
Chișinău, 9 Aprilie 2015 — Despre aceasta se menţionează în Studiul cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2014, elaborat de Instituţia naţională a ombudsmanului (http://www.ombudsman.
Vizualizări: 3326
Chișinău, 8 Aprilie 2015 — Oficiul Avocatului Poporului apreciază progresele înregistrate în ceea ce privește promovarea politicilor, elaborarea de programe ajustate la standardele internaţionale în domeniul persoanelor cu dizabilității, dar atenţionează autorităţile că acţiunile realizate nu sunt suficiente pentru o îmbunătățire semnificativă a situației persoanelor cu nevoi speciale.

În Studiul cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2014, elaborat de Instituţia naţională a ombudsmanului, se constată că problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi în mare parte nu diferă de la an la an şi rămîn a fi nesoluţionate: prestații sociale sub nivelul minimului de existență; insuficiența serviciilor sociale la nivel comunitar; accesibilitate redusă la infrastructura sociala, la transport, la mediul informațional, nivelul scăzut de plasare în cîmpul muncii și motivarea redusă pentru angajarea persoanele cu dizabilități; bariere în realizarea dreptului la vot; toleranța societății față de problemele acestor persoane.
Vizualizări: 3278
Chișinău, 8 Aprilie 2015 — Calitatea apei potabile, accesul la ea continuă să rămînă una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă Republica Moldova, se menţionează în Studiul Instituţiei naţionale a ombudsmanului cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în 2014.

Problema asigurării cu apă potabilă de calitate a fost abordată de ombudsmani sub aspectul respectării principiului responsabilităţii pentru generațiile viitoare, proclamat în Constituţia ţării, şi examinat în premieră de Instituţia naţională de promovare şi protecţie a drepturilor omului.
Vizualizări: 3192
Chișinău, 7 Aprilie 2015 — În Studiul elaborat de Instituţia naţională a ombudsmanului cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2014 se mai menţionează că tinerii sunt mai afectaţi de şomaj în comparaţie cu persoane din alte grupe de vîrstă. Patru din zece șomeri sînt tineri.
Vizualizări: 3193
Chișinău, 7 Aprilie 2015 — Instituţia naţională a ombudsmanului tratează în premieră subiectul responsabilităţii şi obligaţiilor faţă de generaţiile precedente, actuale şi viitoare, - valori constituționale enumerate în Preambulul Constituției Republicii Moldova (http://www.ombudsman.
Vizualizări: 3202
Chișinău, 6 Aprilie 2015 — Oficiul Avocatului Poporului pledează repetat pentru sistarea activităţii Penitenciarului nr. 13, dat fiind condițiile de detenție din această instituție neconforme standardelor de detenție.
Vizualizări: 3237
Chișinău, 3 Aprilie 2015 — În Studiul elaborat de Instituţia naţională a ombudsmanului cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2014 se mai menţionează că, în adresările la acest subiect, în special, este reclamată tergiversarea examinării cauzelor, nerespectarea principiului contradictorialității procesului, dezacordul cu sentința/hotărîrea pronunțată, neexecutarea hotărîrilor judecătorești (http://www.ombudsman.
Vizualizări: 3125
Chișinău, 3 Aprilie 2015 — În Studiul cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în 2014, elaborat de CpDOM, se menţionează căpretinsa încălcare a dreptului de acces liber la justiţie (265 în 2014), din anul 2010, este cel mai abordat subiect de către petiţionari (http://www.ombudsman.