Nume
Parola
Vizualizări: 950
O manipulare ordinara, imorala si neprofesionista
Chişinău, 10 Decembrie 2008 — NOTIFICARE a AMN Prin prezenta atragem atentia opiniei publice si a observatorilor procesului politic din Republica Moldova asupra unui nou fals informational lansat de Agentia multimedia OMEGA. Este vorba despre o manipulare ordinara, imorala si neprofesionista, facuta in baza conferintei de presa de astazi a dlui Serafim Urechean, a carei tema a tinut de Ziua Internationala a Drepturilor Omului. Expunem mai jos continutul veridic al contextului si declaratiilor vizate ale liderului AMN si solicitam imperativ, ca OMEGA sa-si rectifice imediat falsul pus pe site-ul sau la 14:10. In caz contrar ne rezervam dreptul la actiuni legale pentru a impune respectul fata de lege, deontologia jurnalistica si fata de imaginea corecta a celor intervievati de agentie. In realitate, reporterul OMEGA a pornit de la o insinuare proprie, pe care i-a cerut dlui Urechean s-o comenteze, conform tehnologiei aplicate de toata presa aservita comunistilor pentru a improviza atacuri reciproce intre politicienii din opozitie. Subiectul fabricat si propus in acest caz era un pretins abuz al liderului PL legat de niste ajutoare umanitare nespecificate. Dl Urechean a corectat, din start, insinuarea reporterului OMEGA, exprimandu-si neincrederea fata de insasi ideea unei careva atributii a dlui Ghimpu la ajutoarele umanitare. Alte subiecte din stire, date drept context (despre tanc, averi, admite sau nu, era sau nu sarac) nu au fost nici macar mentionate la conferinta, nici de reporter, nici de intervievat. Mentionam ca OMEGA a omis toate celelalte declaratii si date oferite in conferinta despre incalcarea drepturilor omului in Republica Moldova de catre puterea comunista, ceea ce indica exact aservirea acestei agentii. 10 decembrie 2008 Centrul de Presa al AMN