Nume
Parola
Vizualizări: 3973
IDIS Viitorul, APE şi Expert-Grup prezintă recomandări finale privind Integrarea Europeană pe 4 domenii
18 Decembrie 2012 — Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrare Europeană” îşi încheie activitatea. În sesiunea de încheiere va fi prezentată o carte cu recomandările care au fost elaborate în cele patru grupuri de lucru formate în cadrul proiectului:
• vize, frontiere şi regiunea transnistreană
• agricultură
• dezvoltare regională
• comerţ, servicii, concurenţă

Recomandările au fost adoptate prin consens de experţii guvernamentali şi non-guvernamentali care au participat la cele patru runde de mese rotunde pentru fiecare grup de lucru.

Evenimentul se va desfăşura pe data de 19 decembrie 2012, ora 10:00, în sala de conferinţe a hotelului „Jolly Alon”, str Maria Cibotari 37.

La eveniment vor participa oficiali ai administraţiei publice centrale şi locale, experţi independenţi, lideri de ONG, cercetători, oficiali şi parteneri din Republica Slovacă. Acest format este unul care reuşeşte să permită atingerea consensului dintre autorităţi şi societatea civilă pe formula politicilor care urmează a fi puse la punct şi totodată în practică pentru a apropia Republica Moldova de Uniunea Europeană.

Proiectul este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe a Slovaciei şi în parteneriat cu Centrul de Cercetare al Asociaţiei Slovace pentru Politică Externă.

Pentru detalii suplimentare contactaţi asistenta proiectului, Olga Bordei la numărul de telefon 22 18 44 sau 069557575