Nume
Parola
Vizualizări: 1525
2009. Anul renovării cu PSD la guvernare
Chişinău, 3 Decembrie 2008 — La alegerile parlamentare din anul 2009 Partidul Social Democrat va obţine nu mai puţin de 15% din voturi Criza economică şi financiară mondială a scos în evidenţă imperfecţiunea modelelor liberale de administrare a sferelor economică şi socială. În aceste timpuri grele, cetăţenii din mai multe ţări din Europa au conştientizat adevărul că doar partidele social-democrate pot garanta o ieşire din criza care i-a afectat. În perioada septembrie – noiembrie a acestui an în Slovenia, Cehia, Lituania, România, social-democraţii au repurtat victorii de necontestat în cadrul alegerilor parlamentare. Recent, în cadrul Forului social-democrat de la Vilnus a fost pusă în discuţie chestiunea privind rolul doctrinelor social-democrate în condiţiile crizei. Forul a stabilit că necesitatea consolidării rolului statului în economie, susţinerii producătorului autohton, transformării statului din observator în investitor şi garant al dezvoltării economice în ascendenţă sunt pietrele de temelie ale politicii social-democrate în întreaga lume. Liderii celor mai mari state din Europa – Angela Merkel, Silvio Berlusconi, Nicolas Sarkozy – au recunoscut prăbuşirea liberalismului. Chiar şi în Anglia neoliberală, în condiţiile înăspririi crizei financiare, guvernul a mers pe calea naţionalizării celor mai mari bănci comerciale. Preşedintele Franţei, Nicolas Sarcozy a declarat că principiul liberal „piaţa va reglementa totul” nu funcţionează şi că este necesar de a căuta şi a găsi noi metode. Cancelarul Germaniei, Anghela Merkel spune că modelul economiei de piaţă social orientată, altfel, modelul promovat de social-democraţi, trebuie să devină model pentru întreaga lume. Procesele care au loc în lume, eforturile privind renovarea de către majoritatea statelor a actualului model de dezvoltare fac din anul 2009 un An al Renovării. În Moldova, în 2009, va fi un nou Parlament, un nou Guvern şi un nou Preşedinte al Republicii Moldova. Din această perspectivă, în ultimul timp, la noi, o temă s-a stabilit a fi cap de discuţie: cine va fi noul Preşedinte al ţării? Pentru mai mulţi politicieni tema pare a fi de principiu: unii se propun pe sine, alţii vin cu previziuni de oracol, alţii insistă să impună o candidatură pe care o consideră merituoasă. Suntem ferm convinşi că în condiţiile actuale de criză, această problemă, ca importanţă, e de rangul doi. PSD consideră că viitorul Preşedinte al Republicii Moldova urmează să activeze în strictă corespundere cu prevederile Constituţiei PM, reprezentând întreg poporul şi nu doar un anume partid sau o coaliţie. În condiţiile crizei, iar alegerile din 2009 se vor desfăşura anume sub presiunea ei, partidele trebuie să concureze venind cu programe anticriză, dar nu cu orgolii pentru deţinerea de portofolii. Partidul Social Democrat a elaborat propriul Program anticriză, sprijinindu-se pe experienţa celor mai de succes ţări în curs de dezvoltare şi pe înţelegerea clară a posibilităţilor pe care le are astăzi statul nostru. Noi propunem căi concrete şi reale de consolidare a economiei. Avem elaborate şi am familiarizat deja opinia publică cu conţinutul a mai multor proiecte investiţionale şi economice strategice, implementarea cărora va permite crearea de noi locuri de muncă, îmbunătăţirea infrastructurii şi a nivelului de trai, majorarea pensiilor şi a salariilor. Astăzi Partidul Social Democrat este în creştere, în partid vin oameni noi, ideile noastre sunt pe înţelesul tuturor şi sunt susţinute de către diferite grupuri sociale. Aceasta ne permite să spunem ferm că la viitoarele alegeri parlamentare Partidul Social Democrat va acumula nu mai puţin de 15% din voturi. Noi considerăm că o astfel de reprezentare a partidului în Parlamentul RM va însemna triumful social-democraţiei şi a principiilor social-democrate în Moldova. Fără participarea PSD nu va fi ales Preşedintele ţării, fără PSD nu va fi format Guvernul RM. În ambele cazuri, pentru PSD, punct de pornire la tratative va fi acceptarea de către toţi a Programului anticriză şi a principiului programatic „Mai puţină politică, mai multă economie”. Considerăm că anume respectarea acestui principiu reflectă interesul naţional al ţării în condiţiile de astăzi. Iată de ce noi afirmăm cu toată convingerea că următorul guvern, prin ideologia sa, va fi social-democrat. Partidul Social Democrat este convins că la ieşirea din criză Moldova va fi o ţară puternică, unită şi renovată.