Nume
Parola
Vizualizări: 3073
Este necesară finanţarea publică a partidelor politice
10 Septembrie 2012 — 20 de tineri jurnalişti de pe ambele maluri ale Nistrului au participat în perioada 6-7 septembrie la Şcoala de vară cu genericul „Sprijinirea necesităţii finanţării din bani publici a partidelor politice din Moldova”. Proiectul a fost implementat de IDIS „Viitorul”, cu sprijinul financiar al misiunii OSCE în Moldova şi are drept scop familiarizarea jurnaliştilor cu necesitatea finanţării publice a partidelor politice.

În cadrul seminarelor de instruire, jurnaliştii au discutat despre tipurile de finanţare şi reglementările normative privind finanţarea partidelor politice, precum şi prevederile legislaţiei privind donaţiile pentru partide din partea persoanelor fizice, dar şi juridice. Totodată, jurnaliştii au fost instruiţi cum să utilizeze datele din rapoartele financiare privind veniturile parvenite şi cheltuielile efectuate de către partide din Fondul electoral.

„Scopul proiectului este de a-i familiariza pe jurnalişti cu ideea necesitaţii finanţării publice a partidelor politice din R. Moldova. Considerăm că astfel se va face un pas de eradicare a corupţiei şi de responsabilizare a clasei politice în R. Moldova”, a explicat coordonatorul proiectului, Veaceslav Berbeca.

„Vrem să-i disciplinăm pe politicieni să facă rapoarte financiare, să publice cheltuielile din banii publici în mod onest. Finanţarea publică a partidelor politice este singura modalitate de a intensifica controlul asupra partidelor politice, mai ales că noile prevederi ale legii care încă nu a fost publicată, prevede şi sancţiuni”, este de părere expertul Cornel Ciurea.

Proiectul este o campanie de advocacy în rândul deputaţilor cu privire la modificarea legii cu referire la Finanţarea publică a partidelor politice din R. Moldova. Până la sfârşitul anului curent vor fi desfăşurate în acest sens mai multe activităţi, printre care, elaborarea studiului „Evaluarea și consolidarea capacităților Comitetului Central Electoral, prin aplicarea modificărilor privind finanțarea publică a partidelor politice”, de asemenea va fi publicat un ghid de bune practici în contabilitatea partidelor politice. În acest context va fi organizată şi o Conferinţă Internaţională cu participarea experţilor străini în domeniu, precum şi două mese rotunde cu participarea reprezentanţilor partidelor politice parlamentare.

Pentru detalii contactaţi Coordonatorul relaţii publice Diana Lungu: diana.lungu@viitorul.org sau la numărul de telefon 0 22 221844