Nume
Parola
Vizualizări: 3715
Alexandru Baltag: Procedura de alegere a Preşedintelui – punct de pornire pentru o nouă reconfigurare a situaţiei politice din ţară
15 Noiembrie 2011 — Contextul general

Schimbările politice şi repoziţionarea forţelor politice care au avut loc începând cu anul 2009, de când a fost schimbate formatul şi culoarea guvernării şi au survenit anumite modificări în tabloul politic autohton, ne determină să facem o analiză cu privire evoluţia situaţiei politice pe termen scurt şi mediu. Trebuie de subliniat faptul că de doi ani, de când Republica Moldova (RM) este guvernată de partidele din Alianţa pentru Integrare Europeană (AIE) (cu excepţia Alianţei Moldova Noastră (AMN), care nu a trecut pragul electoral în noiembrie 2010 şi care a fost absorbită de Partidul Liberal-Democrat din Moldova, una din componentele AIE), se observă o oarecare stabilizare a spectrului politic din ţară. Drept argument servesc rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, alegerilor locale din iunie 2011, dar şi rezultatele ultimilor sondaje de opinie, care arată clar că Partidul Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) acoperă masiv segmentul de stânga, Partidul Democrat din Moldova (PDM) – centru-stânga, Partidul Liberal-Democrat din Moldova (PLDM) – centru-dreapta şi dreapta masiv, Partidul Liberal –extrema dreaptă.

Din punct de vedere al teoriei, dar şi a practicii politice, ar trebui de remarcat un lucru: cel mai stabil electorat este cel de extremă, un exemplu în acest sens fiind PPCD până în 2005 şi PL în prezent, iar cel mai instabil şi fluctuant fiind cel de centru, exemplu fiind PSD, AMN şi PDM până în 2009 şi chiar după. Astfel, dacă pe segmentul de dreapta în mare parte lucrurile s-au stabilizat – PL având electoratul său stabil şi fidel pe dreapta extremă şi PLDM deţinând monopolul pe dreapta şi centru-dreapta, atunci pe cel de stânga lucrurile urmează să se precipiteze încă. În cele din urmă, declanşarea procedurii de alegere a Preşedintelui în Parlament, prima încercare fiind stabilită la 18 noiembrie 2011, va reprezenta un punct de cotitură în situaţia politică din ţară, lucru ce va determina pe termen mediu o schimbare importantă a spectrului politic moldovenesc şi un echilibru de putere. Această restructurare, care poate fi numită una naturală şi logică, se va produce preponderent pe eşichierul politic de stânga, unde găsim un PCRM care domină încă masiv stânga, un PDM care controlează încă segmentul de centru-stânga, care este unul instabil şi fluctuant, Partidul Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM) în frunte cu ex-deputatul comunist Igor Dodon al cărui potenţial urmează sa-l vedem şi câteva partide mici extraparlamentare: PSD, Moldova Unită, Uniunea Centristă. Stabilitatea din prezent de pe dreapta poate exploda în cazul unor mişcări radicale şi nechibzuite ale partidelor de acolo, în cazul dat ale PLDM şi PL.

Citiţi continuarea în documentul ataşat mai jos.