Nume
Parola
Vizualizări: 2292
Tineri din patru raioane fac bilanţul campaniei de încurajare a participării la alegerile locale din 2011
5 Iulie 2011 — Echipele de tineri lideri care au desfăşurat campanii de educaţie civică în raioanele Călăraşi, Teleneşti, Cimişlia şi Cantemir, s-au întrunit la 2-3 iulie 2011 pentru a face bilanţul lecţiilor învăţate. Timp de două luni, tinerii au mers de la „uşă la uşă”, astfel încât fiecare locuitor al comunităţii lor să ştie că 5 iunie 2011 e ziua alegerilor locale generale. Pe lângă comunicarea directă, aceştia au recurs la activităţi precum sportul sau concertele, pentru a accentua că de implicarea fiecărui cetăţean depinde dezvoltarea locală. Toate aceste activităţi au fost desfăşurate în contextul proiectului „Campanie pentru schimbare la nivel local şi participare implementat de IDIS „Viitorul” şi organizaţia cehă Agora Central Europe. Iniţiativa este sprijinită financiar de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Cehe, prin intermediul programului „Transition”.

„Rezultatele atestă că cele mai eficiente au fost dezbaterile publice dintre concurenţii electorali şi comunitate, organizate de elevi din satul Cania, raionul Cantemir, acestea fiind o premieră absolută pentru localitate. Dezbaterile sunt utile fiindcă pun accent pe informare şi pe un vot conştient”, susţine coordonatorul de proiect de la IDIS „Viitorul”, Ghenadie Mocanu.

Campaniile desfăşurate de tineri în cele patru raioane au fost centrate pe acelaşi slogan „Construim viitorul împreună”. În total, au fost produse şi distribuite 4 500 de afişe, 2 400 de abţibilduri, 4 000 de calendare, 500 de steguleţe, 150 pixuri, 100 de maiouri, 60 de genţi şi 300 de baloane.

IDIS „Viitorul” s-a implicat în 2005 şi 2009 la formarea şi mobilizarea „Coaliţiei 2005” şi, respectiv, „Coaliţiei 2009”, reţele de organizaţii civice, care şi-au propus să asigure condiţii adecvate pentru organizarea de alegeri libere, democratice şi oneste în Moldova. În cadrul acestor Coaliţii, IDIS a făcut faţă unor sarcini complexe, cum sunt: producerea de spoturi sociale (motivaţionale), planificarea şi desfăşurarea de campanii de comunicare, organizarea de concerte civice şi dezbateri regionale. Pentru scrutinul general din 28 noiembrie 2011, IDIS s-a făcut remarcat prin campania cu genericul „Cupa Moldovei la alegeri. Vino şi votează la marea finală!”.

Pe lângă dimensiunea de educaţie electorală, IDIS „Viitorul” şi-a direcţionat eforturile de comunicare şi pe paliere precum: promovarea descentralizării, protecţiei datelor cu caracter personal. În portofoliul IDIS se mai regăseşte o campanie de promovare a Liniei fierbinţi a Consiliului Civic de pe lângă Serviciul Vamal, a luptei cu monopolurile, a susţinerii de către stat a exportatorilor de produse agricole. De asemenea, IDIS a produs un film documentar de promovare a potenţialului turistic şi investiţional al UTA Găgăuzia.