Nume
Parola
Vizualizări: 4228
Ponderea donărilor voluntare de sânge în Republica Moldova este în creștere
Chisinau, 28 Aprilie 2011 — În 2011 numărul donărilor voluntare de sânge este în creștere cu aproximativ 11%, comparativ cu aceeași perioadă de referință a anilor 2009-2010.

Campania de sensibilizare a opiniei publice privind donarea de sânge voluntară și neremunerată, desfășurată de către Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS) în colaborare cu Ministerul Sănătăţii şi Centrul Naţional de Transfuzie a Sângelui a scos în evidență faptul că numărul donărilor, inclusiv a celor voluntare, a crescut.

Astfel, în perioada campaniei (decembrie 2010-martie 2011), ponderea donărilor voluntare a crescut cu 19,27%, comparativ cu aceeași perioadă în 2009-2010 și cu 34,50% față de 2008-2009. În total, în primul trimestru al anului 2011 au fost efectuate peste 25 mii donări, dintre care 6851 au fost donări voluntare.

Campania ”Dăruiește o picătură de viață” a durat trei luni și a îmbinat mai multe elemente vizuale și de comunicare interpersonală, promovate de comunitatea medicală și de mass media din Republica Moldova. Mesajul cheie al campaniei a avut câteva dominante importante, printre care crearea în societate a înțelegerii despre importanța și necesitatea donării voluntare de sânge pentru a sprijini și a crește numărul celor care doresc să ajute la salvarea de vieți omenești.

Viorica Rotaru, coordonator pentru componenta ”Securitatea transfuzională” (Centrul PAS) a menționat că rolul acestor campanii este destul de mare, deoarece mobilizează oamenii să devină donatori și educă un sentiment de empatie pentru cei care au nevoie de o transfuzie de sânge. Campania din iarna-primăvara anului curent este deosebită prin faptul că a fost organizată suplimentar la cele desfășurate, tradițional, cu prilejul Zilei Mondiale a Donatorului (14 iunie). Argumentele pentru lansarea campaniei respective sunt legate de dorința de a crește numărul donărilor voluntare în această perioadă, când, potrivit statisticilor oferite de Centrul Național de Transfuzie a Sângelui, numărul donărilor este mai mic. Succesul campaniei din acest an se datorează, în mare parte, spoturilor video și audio, care au fost difuzate la majoritatea canalelor de televiziune și radio din țară.

Persoanele care doresc să devină donatori de sânge, trebuie să aibă 18 ani împliniți, o masă corporală nu mai mică de 50 kg și să fie sănătoase (să nu sufere de nici o boală cronică). Recoltarea sângelui are loc la toate punctele de colectare a sângelui, situate în incinta instituțiilor medico-sanitare publice (spital, centrul medicilor de familie) din localitățile rurale, urbane sau municipale. Despre dorința de a dona, se poate de anunțat și medicul de familie, care, la necesitate, poate coordona organizarea unei colecte mobile într-o localitate anume.

Campania de sensibilizare a opiniei publice a fost organizată în cadrul proiectului ”Prevenirea hepatitelor virale B şi C în Moldova” (componenta ”Securitatea transfuzională”), finanțat de Fondul de Dezvoltare Socială al Japoniei prin intermediul Băncii Mondiale în colaborare cu Centrul Național de Transfuzie a Sângelui. Următoarea campanie de acest fel va fi organizată la începutul lunii iunie curent.

Autor: Centrul pentru Politici și Analize în Sănătate (Centrul PAS)