Nume
Parola
Vizualizări: 1522
Privatizarea celor mai mari întreprinderi ale Moldovei trebuie amînată
Chişinău, 23 Octombrie 2008 — PRIVATIZAREA CELOR MAI MARI ÎNTREPRINDERI ALE MOLDOVEI TREBUIE AMÂNATĂ Statul trebuie să-şi asume responsabilitatea şi să joace un rol mai activ în dezvoltarea economiei. Declaraţie în Parlament a dlui Dumitru Braghiş, Preşedinte al Partidului Social Democrat, deputat în Parlament. Onorat Parlament, Pentru începutul lunii noiembrie a fost anunţată o nouă licitaţie la care va fi scoasă spre privatizare proprietate de stat în valoare de peste un miliard de lei. Printre obiectele supuse privatizării sunt incluse, la cererea organismelor financiare internaţionale care şi-au trăit traiul, mari întreprinderi moldoveneşti. Deşi, e pe înţeles că în condiţiile crizei statul nu va primi pentru ele un preţ de piaţă adecvat. Acest lucru se întâmplă în condiţiile când criza financiară globală ne-a demonstrat ineficienţa şi chiar pericolele pe care le comportă doctrinele de dreapta – doctrine care prescriu aplicarea modelului liberal al economiei şi care mai rămân a fi unicele reţetele oferite de structurile internaţionale. Pe parcursul întregii perioade de existenţă a statului nostru aceste structuri au insistat către noi cu o singură idee – „mai puţină guvernare, mai multă economie de piaţă liberă”. Ni s-a spus că respectarea acestui postulat este unica condiţie pentru dezvoltarea societăţii şi creşterea bunăstării populaţiei. N-a fost să fie aşa. Astăzi principiile „stabilizează, privatizează şi liberalizează” – principii impuse nouă de Banca Mondială şi Fondul Monetar Internaţional – ş-au demonstrat ineficienţa. Pornind de la această realitate, Republica Moldova trebuie să tragă astăzi concluzii şi să întreprindă măsuri de sistem urgente. Partidul Social Democrat consideră că este necesar de a amâna în regim de urgenţă privatizarea şi de a adopta o nouă viziune privind modelul economic de dezvoltare a economiei. Considerăm că se cere o consolidare a rolului statului în economie cu trecerea la investiţii active din partea lui în propria economie şi în bunăstarea cetăţenilor lui. Trebuie să trecem de la economia de consum la economia de dezvoltare. În baza celor spuse, anunţăm că Partidul Social Democrat elaborează şi va propune Parlamentului un şir de proiecte de legi care prevăd iniţierea şi lansarea de către stat a proiectelor naţionale care să contribuie la depăşirea crizei şi să creeze baza pentru o creştere stabilă şi calitativă a economiei. La temelia acestei noi poziţii de stat privind dezvoltarea economiei urmează să fie aşezate mecanisme investiţionale de alternativă. Statul trebuie să se impună ca jucător principal al investiţiilor în economie. El trebuie să elaboreze proiecte investiţionale sub garanţiile sale, să investească mijloace proprii sau împrumutate în aceste proiecte, concomitent atrăgând la ele investitori privaţi. Şi, ce este cel mai important, statul trebuie să ofere cetăţenilor săi posibilitatea de a deveni participanţi cu drept deplin ai acestor proiecte prin investirea mijloacelor proprii în ele. Experienţa de succes a ţărilor în curs de dezvoltare este o mărturie a faptului că o asemenea poziţie a statului contribuie la mobilizarea resurselor financiare interne şi la consolidarea eforturilor societăţii pe direcţia creării viitorului ţării. Proiectele naţionale trebuie să cuprindă cele mai importante din punct de vedere social sfere ale dezvoltării statului. În primul rând, proiectele legate de infrastructură, ca bază pentru dezvoltarea economică. Astăzi, la acest subiect, se vorbeşte mult dar se face nu îndeajuns. Iar posibilităţile se văd la suprafaţă. Un exemplu poate fi AiR Moldova. La ce bun să privatizezi o întreprindere eficientă şi care aduce venit, atunci când în întreaga lume se procedează tocmai invers? Poziţia nouă pe care o propunem presupune crearea unui proiect investiţional atractiv, în cadrul căruia statul îşi va rezerva rolul principal. Nu există nici o îndoială că într-o asemenea întreprindere – cu o strategie de dezvoltare bine pusă la punct şi pe înţelesul tuturor – cetăţenii noştri vor dori să investească. Apoi, cine ar fi să refuze a investi în Moldtelecom sau în Banca de Economii? Un proiect similar trebuie să devină şi Căile Ferate din Moldova – una dintre cele mai rentabile întreprinderi din ţară. Dar, soluţionarea de sistem a dezvoltării ei de viitor, cum ar fi electrificarea, nu are sorţi de izbândă fără atragerea investiţiilor suplimentare. Problema drumurilor moldoveneşti, la fel, nu poate fi soluţionată fără atragerea în masă a mijloacelor. Cârpind găurile, aşa cum se procedează astăzi, nu vom reuşi niciodată să soluţionăm problema ca atare. Chiar şi banii pe care proiectele internaţionale intenţionează să ni-i ofere, acoperă doar 10% din mijloacele necesare. Cu poziţia care este afişată astăzi, putem să uităm de perspectiva de transformare a Moldovei într-o ţară a şuvoaielor de tranzit. Cel de-al doilea bloc de înaltă seriozitate ţine de problemele asigurării cetăţenilor noştri cu spaţiu locativ accesibil. Noi propunem schimbarea politicii statului faţă de această problemă. În opinia noastră, noţiunea de locuinţă socială nu poate fi redusă doar la reducerea preţurilor. Or, şi în acest caz locuinţa rămâne inaccesibilă pentru majoritatea cetăţenilor Moldovei. Trebuie să vorbim în primul rând despre o susţinere de durată a populaţiei în procurarea spaţiului locativ prin acordarea de credite pe o durată de 20 – 30 de ani, creditarea fără procente a lucrătorilor sferei bugetare, direcţionarea surplusurilor băneşti ale cetăţenilor în aceste proiecte. Aici, modelul caselor creditar-economice, care şi-a demonstrat eficienţa în Germania şi care a rezistat chiar şi în epoca crizei financiare, poate fi pentru noi un exemplu demn de urmat. Noi avem şi experienţa proprie – Asociaţia de împrumut şi economii. Concomitent, trebuie create pentru asigurarea finanţării ramurii de construcţii, Care toţi aceşti ani a fost locomotiva creşterii PIB-ului în ţara noastră. Despre susţinerea prioritară a acestei ramuri au fost făcute declaraţii din partea mai multor ţări. În plus, noi vom mări numărul locurilor de muncă în ramură, inclusiv şi pentru constructorii gastaibaiteri moldoveni, care se întorc de peste graniţă. A treia şi, probabil, cea mai prioritară direcţie – investiţiile statului în om. Primii paşi în această direcţie au fost deja anunţaţi de către Guvern, dar să te limitezi doar la mărirea salariului în sfera învăţământului şi la computerizarea procesului şcolar este prea puţin. Este necesar să fie create business-şcoli de stat care să pregătească manageri profesionişti bine orientaţi – atât pentru economie, cât şi pentru conducerea instituţiilor statale. În condiţiile adoptării unui sistem de motivare adecvat, serviciul de stat ar veni la loc de prestigiu şi de perspectivă. Aceste investiţii urmează să fie făcute pentru crearea unei noi generaţii de oameni de afaceri şi de lideri politici ai ţării, care vor constitui temelia înfloririi ei. Această nouă poziţie a statului privind dezvoltarea sa, poziţie propusă de Partidul Social Democrat, cere mobilizarea întregului arsenal de resurse umane şi financiare de care dispune Moldova. Evenimentele care au loc astăzi în lume ne întăresc în convingerea că o altă cale pentru ţara noastră nu există. Iată de ce noi facem apel către toate forţele sănătoase ale ţării să se pătrundă de seriozitatea problemei şi să-şi unească eforturile în numele viitorului Moldovei. 23 octombrie 2008