Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 11 683 comunicate de presă
  • 140 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 75
22 Iulie 2024 — „În Republica Moldova accesul la fondurile europene a autorităților publice locale este încă destul de limitat. Totuși, chiar și cu fonduri mici, primarii noștri au făcut niște lucruri extraordinare.
Vizualizări: 174
22 Iulie 2024 — Ministerul Mediului a organizat la 22 iulie 2024 o ședință de consultări cu părțile interesate la inițierea proiectului Legii pajiștilor, la care au participat reprezentanții Ministerului Mediului, ai Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare, Agenției „Moldsilva”, Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Congresului Autorităților Locale din Moldova și ai asociațiilor obștești de mediu.

Reprezentantul CALM, expertul Igor Cristal, a remarcat în cadrul ședinței că acest proiect a întârziat cu cel puțin 20 de ani, pentru că actualmente există un număr foarte mic de deținători de animale în gospodării private (nonprofesionale) și presiunea asupra acestor terenuri este mai puțin esențială ca în trecut, respectiv nu există o stringență deja în „valorificarea raţională a potenţialului de producţie și protecţia contra acţiunilor de degradare”.

Vizualizări: 99
19 Iulie 2024 — Astăzi, 19 iulie, a avut loc cea de-a doua ședință ordinară a membrilor Consiliului Regional pentru Dezvoltare (CRD) Centru de legislatura a V-a. Întrunirea a fost organizată la Călărași, gazda evenimentului fiind președintele CRD Centru, dl Victor AMBROCI.
Vizualizări: 110
19 Iulie 2024 — În cadrul primei ședințe a Comitetului de monitorizare a LEADER, cu participarea Ministrului Dezvoltării Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea eveniment ce a avut loc la 15 iulie, au fost abordate provocările în procesul de implementare a acestui Program. CALM este membru a acestui grup de lucru și a fost reprezentat de către expertul Viorel Rusu.
Vizualizări: 143
18 Iulie 2024 — La 18 iulie 2024 expertul CALM Igor Cristal a participat la ședința Consiliului Proiectului de Înregistrare și Evaluare Funciară (PÎEF), prezidată de către dl Artur Mija, Secretar general al Guvernului Republicii Moldova.
În ședința Consiliului PÎEF, dna Iuliana Palade, Managerul interimar al Proiectului a prezentat situația PÎEF și a propus aprobarea Raportului de activitate a PÎEF, conform situației la 30 iunie 2024, ținând cont că în martie 2024 a fost extins termenul PÎEF până la 30 aprilie 2026.
Vizualizări: 129
18 Iulie 2024 — Primarii din localitățile raionului Anenii Noi s-au reunit la 18 iulie în ședință. La eveniment a participat și directorul executiv al CALM, Viorel Furdui.
Vizualizări: 101
18 Iulie 2024 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Primăria municipiului Ungheni și Aedificator S.R.
Vizualizări: 119
17 Iulie 2024 — Noul Teatru Verde din Ialoveni este o realizare notabilă menită să îmbunătățească calitatea vieții locuitorilor. Proiectul de revitalizare urbană, implementat de Agenția de Dezvoltare Regională Centru și susținut financiar de Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală, a fost finalizat cu un buget de peste 11,7 milioane de lei, incluzând și contribuția beneficiarului.
Vizualizări: 194
15 Iulie 2024 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, Primăria orașului Rezina și Seralcon S.R.
Vizualizări: 181
15 Iulie 2024 — Agenția de Dezvoltare Regională Centru, invită membrii CRD Centru, dar și alte părți interesate, să participe la cea de-a doua ședință ordinară a consiliului. Aceasta a fost inițiată în conformitate cu prevederile pct.