Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 104 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 7718
Chişinău, 30 Septembrie 2009 — Vocea copiilor din Republica Moldova a fost exprimată, la Geneva, la sediul Comitetului ONU pentru Drepturile Copilului, anunţă, în subiectul său central, MONITORUL OFICIAL al Drepturilor Copilului în Moldova, Nr. 9 (13), din septembrie 2009.
Vizualizări: 4768
30 Septembrie 2009 — Vizita de două zile la Bruxelles a dlui Vladimir FILAT, Prim-ministru al Republicii Moldova a început cu o întrevedere cu Secretarul General-adjunct NATO, Claudio BISONGIERO. Referindu-se la perspectivele cooperării RM-NATO, dl FILAT a subliniat interesul pentru dezvoltarea cooperării practice cu Alianţa Nord-Atlantică  în conformitate cu IPAP (Planul Individual de Acţiuni al Parteneriatului Republica Moldova - NATO).

Vizualizări: 15704
30 Septembrie 2009 — Scrisoarea lui Javier Solana adresată ex-preşedintelui RM, V. Voronin, pe ultima sută de metri a mandatului său de Reprezentant Înalt al UE pentru politica externă şi securitate (in condiţiile unor rezultate pozitive la referendumul din Irlanda, dar şi a formării noilor structuri europene), reflectă o atitudine contradictorie a UE faţă de comuniştii moldoveni.
Vizualizări: 4780
Chisinau, 29 Septembrie 2009 — Primăria municipiului Chişinău va acorda compensaţii nominale pensionarilor, invalizilor şi şomerilor, ca urmare a noilor tarife pentru călătorie în transportul urban.

Regulamentul cu privire la acordarea de compensaţii individuale la transport, pregătit de administraţia locală, prevede acordarea sumei de 70 lei pentru transportul urban pensionarilor, invalizilor şi şomerilor.
Vizualizări: 10268
Chisinau, 29 Septembrie 2009 — Procurorii învinuiesc 4 persoane de comiterea unui jaf. Potrivit procurorilor, un minor de 17 ani, fiind copleşit de gândul că o prietenă de a lui (minoră şi ea), urma să primească de la tatăl său din Spania bani în sumă de 1000 euro, a stabilit un plan bine chibzuit, a găsit încă 3 coparticipaţi, le-a distribuit rolurile şi le-a promis să împartă cu ei banii pe care intenţiona să-i sustragă.
Vizualizări: 4817
29 Septembrie 2009 — In vederea desfăşurării Summitului Şefilor de State CSI, in zilele de 8-9 octombrie,a.c.
Vizualizări: 17894
Chisinau, 29 Septembrie 2009 — Unele mijloace mass-media au titrat că mandatul delegaţiei moldoveneşti la APCE a fost contestat şi că mandatul delegaţiei moldoveneşti va fi discutat la Comitetul pentru Reguli de procedură, Imunităţi şi Afaceri instituţionale ale APCE. Solicitată de presă la acest subiect, doamna deputat Stella Jantuan, care reprezinta în această delegaţie PDM şi se află la lucrările sesiunii de toamnă APCE, a declarat: „S-a încercat de a contesta mandatul delegaţiei Parlamentului RM la CE şi intr-adevar a fost înaintată o propunere de a examina validarea mandatului delegaţiei Parlamentului RM la CE.
Vizualizări: 15321
Chișinău, 28 Septembrie 2009 — Fundaţia pentru promovarea reformelor în domeniul justiţiei, securităţii şi apărării (PRISA) în cooperare cu Reprezentanţa din Moldova a Fundaţiei Eurasia şi cu suportul Agenţiilor USAID şi Sida organizează marţi, 29 septembrie 2009, cu începere la ora 10.00, în incinta hotelului Jolly Alon, Chişinău, lansarea broşurii „Reforma sistemului de justiţie în Republica Moldova.
Vizualizări: 11627
28 Septembrie 2009 — Lituania sprijină obiectivele de modernizare şi integrare europeană pe care şi le propune  noua guvernare a Republicii Moldova – acesta a fost laitmotivul discuţiei telefonice pe care dl Iurie Leancă, Viceprim-ministru, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut-o la 28 septembrie curent cu dl Vygaudas Ušackas, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Lituania.

Felicitîndu-l pe omologul său proaspăt învestit în funcţie, şeful diplomaţiei lituaniene a ţinut să sublinieze că Republica Moldova poate conta pe sprijinul ţării sale în consolidarea independenţei şi suveranităţii, în promovarea reformelor interne în scopul armonizării la standardele şi valorile europene.
Vizualizări: 4720
Chisinau, 28 Septembrie 2009 — Despre procerdurile precedente semnării şi detaliile acordului s-a discutat în cadrul întrevederii de astăzi a Prim-ministrului Vladimir Filat şi Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Statelor Unite ale Americii Asif J. Chaudhry.