Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 109 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 2448
Chişinău, 5 Decembrie 2008 — În cadrul vizitei oficiale Premierul Zinaida Greceanîi va avea întrevederi bilaterale cu omologul său bulgar, Sergei Stanişev, Preşedintele Republicii Bulgaria, Georgi Pîrvanoiv şi Preşedintele Adunării Populare a Bulgariei, Georgi Pirinski. Urmează a fi puse în discuţie subiecte privind cooperarea de interes reciproc între Republica Moldova şi Republica Bulgaria în domeniul protecţiei sociale a cetăţenilor, educaţiei şi potenţialului de cooperare între părţi, aspectelor importante pentru dezvoltarea dinamică pe viitor a relaţiilor între cele două state.
Vizualizări: 2503
Chişinău, 5 Decembrie 2008 — În cursul întrevederii au fost trecute în revistă proiectele implementate de către compania „Suma” în ultima perioadă de timp în ţara noastră. Mete Bora şi Selim Bora l-au informat pe şeful statului despre acţiunile companiei, planificate spre realizare în ţara noastră, subliniind interesul pentru extinderea prezenţei acesteia în Republica Moldova.

Vizualizări: 2463
Chişinău, 4 Decembrie 2008 — La 4 decembrie curent, Consiliul Naţional de Coordonare a Dezvoltării Regionale (CNCDR) s-a întrunit în prima sa şedinţă. Consiliul Naţional reprezintă una din instituţiile-cheie în implementarea politicii de dezvoltare regională, care reprezintă o politică prioritară pentru Guvernul Republicii Moldova, numărîndu-se printre priorităţile Strategiei Naţionale de Dezvoltare şi a Programului de guvernare pentru anii 2008-2009 “Progres şi integrare”.
Vizualizări: 7556
4 Decembrie 2008 — La 4 decembrie, în contextul Consiliului Ministerial al OSCE care se desfăşoară la Helsinki, Viceprim-ministrul Andrei Stratan a avut întrevederi cu Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Croaţiei, dl Goran Jandrokovici, cu Ministrul Afacerilor Externe al Irlandei, dl Dick Roche şi cu Ministrul Afacerilor Externe al Spaniei, dl Miguel Angel Moratinos. În cadrul întrevederilor, Viceprim-ministrul Andrei Stratan a subliniat interesul deosebit al Republicii Moldova pentru aprofundarea relaţiilor bilaterale cu Croaţia, Irlanda şi Spania, apreciind sprijinul acestor ţări în procesul de integrare europeană a Moldovei.
Vizualizări: 3782
4 Decembrie 2008 — „Neutralitatea statelor pe parcursul confruntării dintre Vest şi Est în perioada Păcii Reci cu Rusia nu mai înseamnă independenţă şi libertate în acţiuni... Înseamnă o vulnerabilitate deosebită faţă de presiunile exercitate de Moscova”.
Vizualizări: 7521
4 Decembrie 2008 — Alianta „Moldova Noastra” s-a retras astazi din participarea la „Expozitia partidelor”, organizata de Comisia Electorala Centrala in comun cu Asociatia pentru Democratie Participativa „ADEPT”, in semn de protest fata de reflectarea absolut partinitoare de catre mediile publice de informare a acestui eveniment. Astazi, la adoptarea ordinii de zi a sedintei plenare a Parlamentului, Fractiunea AMN a propus ca Presedintele Companiei „Teleradio-Moldova” sa vina in legislativ si sa informeze in baza caror principii institutia publica a prezentat exclusiv Partidul Comunistilor in reportajele despre „Expozitia partidelor”, la care au fost prezente 17 formatiuni politice, inclusiv 7 reprezentate in Parlament.
Vizualizări: 3748
4 Decembrie 2008 — Douăzeci de tineri, care au fost implicaţi într-un program intensiv de liderism, prezintă public rezultatele unor iniţiative desfăşurate la nivel local. Astfel, unii dintre ei au studiat cauzele neşcolarizării copiilor romi din Soroca, în timp ce alţii – au conceput brandul oraşului Ungheni.
Vizualizări: 10891
4 Decembrie 2008 — În perioada 2-3 decembrie, la Bruxelles se desfăşoară reuniunea Miniştrilor de Externe ale statelor membre ale NATO. În afară de dezbaterea relaţiilor NATO-Rusia, oficialii adunaţi la Bruxelles îşi vor axa discuţiile asupra rezultatelor atinse de Ucraina şi Georgia în procesul de intensificare a dialogului politic dintre Alianţă şi cele două state ex-sovietice în vederea obţinerii Acordului privind pregătirea pentru aderarea la NATO (Membership Action Plan).
Vizualizări: 7584
3 Decembrie 2008 — Partidul Liberal condamnă intenţia companiei „Moldova-Gaz” de a limita livrările de gaz către „Termocom” SA şi CET-uri sau de a le stopa cu desăvârşire. O asemenea acţiune nu are justificare în condiţiile în care Primăria Municipiului Chişinău a propus o serie de soluţii ce vizează reeşalonarea şi stabilirea unui grafic strict de plată a datoriilor în perioada următoare.
Vizualizări: 4116
3 Decembrie 2008 — Ambasadorul României în Republica Moldova Excelenţa Sa dl. Filip Teodorescu a accentuat că relaţiile dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană au atins „etapa premergătoare obţinerii statutului de stat-candidat la Uniunea Europeană” în cadrul unei dezbateri cu tinerii lideri, organizată de către IDIS „Viitorul”, în parteneriat cu Fundaţia Friedrich Ebert, la 3 decembrie 2008.