Nume
Parola

Fă-ți cont de companie/organizație pentru a-ți crește prezența în presă și mediul online

  • 12 104 comunicate de presă
  • 141 instituţii/companii înscrise
  • 329 jurnalişti înscrişi
  • 475 utilizatori înscrişi
Vizualizări: 9897
20 Martie 2009 — În noaptea de 19 spre 20 martie curent, sediul Partidului Liberal din centrul raional Şoldăneşti, situat în strada Păcii, nr.11, a fost ţinta unui atac al unor elemente extremiste, care au rupt drapelele Uniunii Europene şi Partidului Liberal, iar cel al Republicii Moldova a fost furat.
Vizualizări: 2851
Chişinău, 20 Martie 2009 — Astăzi,în cadrul conferinţei de presă susţinute la Centrul „Leogrand” din capitală, Preşedintele Partidului Social Democrat, Dumitru Braghiş, a prezentat Proiectul PSD „Principiile de bază ale acordului dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la regiunea transnistreană. Proiectul prevede: Transnistria – obiectul acordului dintre RM şi FR Principala greşeală comisă pe parcursul anilor de opoziţie între Chişinău şi Tiraspol a fost tratarea Transnistriei ca subiect al negocierilor.

Vizualizări: 6739
Chişinău, 20 Martie 2009 — Astăzi, 20 martie, un grup de vreo 20 de fani ai MAE au dat buzna în redacţia Cotidianului Naţional TIMPUL pentru a protesta, chipurile, împotriva „cenzurării” de către publicaţia noastră a publicităţii electorale propusă de această formaţiune politică. Tot azi, MAE face o „declaraţie de presă”, pe care o difuzează însoţită de pagina de publicitate care, chipurile, ar fi fost respinsă de noi.
Vizualizări: 9548
Chisinau, 20 Martie 2009 — În zilele de 18, 19 şi 20 martie, vicepreşedintele Partidului Liberal Dorin Chirtoacă s-a întâlnit cu studenţii basarabeni de la universităţile din Galaţi, Iaşi, Suceava şi Bacău. La aceste patru întâlniri au participat aproximativ 1000 de tineri moldoveni care îşi fac studiile în România.
Vizualizări: 5961
Chişinău, 20 Martie 2009 — Partidul Liberal Democrat din Moldova constată intensificarea atacurilor şi provocărilor lansate la adresa sa de către Partidul Comuniştilor şi aliaţii lui. Prin intermediul presei aservite lor, comuniştii încearcă să discrediteze PLDM, răspîndind zvonuri ce nu corespund adevărului.
Vizualizări: 9364
Chişinău, 20 Martie 2009 — Astăzi, 20 martie 2009, la Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene a fost convocat dl Filip Teodorescu, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al României în Republica Moldova, căruia i s-au comunicat următoarele. Din informaţiile de care dispune partea moldovenească, pentru perioada 26-28 martie curent se intenţionează organizarea deplasării în masă la Chişinău a unor grupuri de cetăţeni români pentru participarea la diferite activităţi publice cu caracter electoral.
Vizualizări: 8837
20 Martie 2009 — Pe data de 20 martie curent, dl Valeriu Ostalep, Viceministru al Afacerilor Externe şi Integrării Europene, a avut o întrevedere cu o delegaţie a MAE al Republicii Elene, condusă de dl Nikolaos Tachiaos, Secretar General pentru Relaţii Economice Internaţionale şi Cooperare de Dezvoltare cu sediul la Tessaloniki. Delegaţia greacă se află la Chişinău cu ocazia participării la Forumul economic moldo-elen, eveniment în cadrul căruia Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova a semnat un Memorandum de înţelegere cu Asociaţia Camerelor de Comerţ din Macedonia Centrală, Grecia.
Vizualizări: 6655
Chisinau, 20 Martie 2009 — Partidul Democrat din Moldova organizează o acţiune ecologică – „Meriţi un oraş curat!”-, care se va desfăşura sîmbătă, 21 martie, cu începere de la ora 11.
Vizualizări: 8154
chisinau, 20 Martie 2009 — Comunistii, desi au fost "prinsi cu mata-n sac" nu se pot opri din lansarea provocarilor mizarabile impotriva Aliantei Moldova Noastra si a altor concurenti electorali din opozitia democratica. Numai astazi, informatiile centralizate pana la aceasta ora arata, ca: - la Balti porvocatori deghizati in scurte galbene (adevarat, fara maneci, modele chiar inexistente la amn), insinuand ca ar reprezenta formatiunea noastra, au strigat lozinci denigratoare la adresa altui partid de opozitie.
Vizualizări: 9137
Chişinău, 20 Martie 2009 — Centrul Republican de Diagnostic Veterinar din cadrul Ministerului Agriculturii si Industriei Alimentare a receptionat, in premiera, 4 camioane pentru efectuarea dezinfectiei in focarele de boli infectioase, inclusiv gripa aviara. Camioanele sint dotate cu sisteme performante de dezinfectie cu presiune, ce vor permite dezinfectarea rapida a suprafetelor contaminate – in gospodarii, ferme, drumuri.