Nume
Parola
Vizualizări: 3096
Tineri de pe ambele maluri ale Nistrului sunt instruiţi în domeniul politicilor publice
4 Septembrie 2012 — 40 de tineri de pe ambele maluri ale Nistrului au participat la un seminar de instruire în politici publice. Seminarul a fost primul din cele şase stabilite în cadrul proiectului “Construirea încrederii între ambele maluri ale râului Nistru – pregătirea profesională a experţilor în politici publice” şi a avut loc în perioada 28-31 august curent, în Ukraina. Proiectul este implementat de IDIS „Viitorul” şi Common House şi susţinut financiar de National Endowment for Democracy (NED) şi Hanns Seidel Stiftung. Proiectul are drept scop pregătirea profesională a experţilor în politici publice, în parteneriat cu actorii locali, civili şi politici.

În cadrul trainingurilor sunt elaborate analize de politici publice din diferite domenii, iar participanţii sunt instruiţi de cei mai buni experţi din domeniu. Astfel, se urmăreşte elaborarea şi promovarea unei platforme comune pentru discuţii dintre experţi din diferite domenii de pe ambele maluri ale rîului Nistru. Temele abordate în cadrul seminarului au făcut referire la:
1. Fundamente metodologice pentru un expert în politici publice
2. Abordări metodologice cantitative şi calitative
3. Sistemul educaţional în partea dreaptă a Nistrului
4. Sistemul educaţional în partea stângă a Nistrului
5. Abordarea comparativă a sistemului educaţional de pe ambele maluri ale Nistrului

„Sistemele educaționale, de pe ambele maluri ale râului Nistru, reprezintă diferenţe semnificative, fapt ce se datorează conectării lor temporare la spaţii diferite. De asemenea, problemele conjugării sistemelor educaţionale fac parte din procesul de negocieri chiar dacă rămân nesoluţionate o serie de chestiuni grave precum recunoaşterea diplomelor de studii, acordarea gradelor ştiinţifice, etc. Cu toate acestea, ambele sisteme se află sub o presiune puternică de omogenizare, fapt care se datorează atât imperativelor economice cât şi tranziţiei ambelor maluri spre sistemul Bologna. Sperăm că aceste linii de dezvoltare vor continua şi vor reuşi să se impună în pofida disensiunilor provizorii”, consideră Cornel Ciurea, expert în cadrul proiectului.

Ulterior, tinerii experţi vor avea posibilitatea să scrie şi să-şi publice articolele în instituţiile media din ţară.

„Este necesară discutarea politicilor publice de către tinerii de pe ambele maluri ale Nistrului întrucât este o măsură de integrare reuşită a celor două maluri. Totodată, este o oportunitate benefică pentru iniţierea unor proiecte comune, chiar şi relaţii de prietenie”, este de părere Ghenadie Mocanu, unul din coordonatorii proiectului.

Următoarele cinci seminare vor acoperi subiecte cu referire la sistemul bugetar – fiscal şi cel de asigurări sociale, politici destinate minorităţilor naţionale ş.a.

Pentru detalii contactaţi Carolina Ungureanu, coordonator al proiectului, la numărul de telefon 0 22 221844 sau la adresa de e-mail carolina.ungureanu@viitorul.org .