Nume
Parola
Vizualizări: 2019
NATO: ghid de utilizare pentru partidele politice din RM
Chişinău, 24 Noiembrie 2008 — Reprezentanţii partidelor politice din RM au participat luni, 24 noiembrie 2008, la cursul executiv „NATO: ghid de utilizare”, organizat de IDIS „Viitorul”. „Practic nu există partid care să spună: noi nu vrem în Uniunea Europeană. Există o sumedenie de distincţii, diferenţe şi pretexte atunci când oamenii politici vorbesc despre relaţia cu NATO. Şi asta fiindcă argumentele lor nu au fost niciodată discutate public. Am vrea ca acest subiect să genereze nu numai discuţii publice, ci şi acţiuni din partea partidelor politice interesate de acest subiect. Considerăm că la momentul de faţă în Republica Moldova lipsesc discuţii la această temă.", precizează Igor Munteanu, directorul executiv al Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul". Timp de două ore, Dan Dungaciu, conferenţiar universitar la Universitatea Bucureşti, a explicat structura şi modul de adoptare a deciziilor în Alianţa Nord-Atlantică. De asemenea, Dungaciu a pus în discuţie costurile şi beneficiile integrării euro-atlantice a Republicii Moldova. Participanţii s-au arătat interesaţi de a iniţia dezbateri pe marginea opţiunilor de securitate ale Republicii Moldova: „E logic şi firesc să ne interesăm de subiecte legate de securitate, în condiţiile în care avem trupe străine staţionate pe teritoriul nostru. Din păcate sau din fericire, asta nu ştiu, opţiunea euro-atlantică este deocamdată unica realizabilă, care să fie în concordanţă cu interesele RM. Problematică rămâne a fi lipsa dezbaterilor publice.” (Igor Klipii, Partidul Democrat) „Cursul este util, oferă aspecte şi dimensiuni care până acum nu au fost discutate în spaţiul public. Am înţeles mai bine conexiunile dintre integrarea euroatlantică şi cea europeană.” (Bogdan Ţârdea, Partidul Social Democrat) IDIS „Viitorul” preconizează lansarea în noiembrie-decembrie 2008 a unui studiu complex care să estimeze impactul economic şi social al aderării Republicii Moldova la NATO.