Nume
Parola
Vizualizări: 1631
Certificat medical care va confirma starea bună de sănătate
Chisinau, 6 August 2009 — Studenţii instituţiilor de învăţămînt superior şi mediu de specialitate din ţară vor trebui să prezinte la începutul anului de studiu un certificat medical care va confirma starea bună de sănătate a acestora.

Certificatul va avea un format special, aprobat de către Ministerul Sănătăţii şi va fi eliberat de către medicul de familie.

În acelaşi timp elevii din şcolile de cultură generală şi copii de la grădiniţă vor fi examinaţi de către medicii anagajaţi în instituţiile respective. Această decizie a fost aprobată astăzi în cadrul şedinţei Comisiei Extraordinare Antiepidemice Republicane, în calitate de măsură de supraveghere  a situaţiei epidemiologice în ţară, provocată de virusul gripal A (N1H1). Şedinţa a fost prezidată de viceprim-ministrul Victor Stepaniuc, preşedintele comisiei. 


În cadrul raportului cu privire la evoluţia situaţiei epidemilorgice în ţară la acest capitol, Larisa Catrinici, ministru al Sănătăţii a  menţionat că pînă în prezent în Republica Moldova au fost înregistrate 36 cazuri suspecte de infecţie gripală A (N1H1), dintre care în 2 cazuri a fost confirmat virusul, inclusiv de către laboratorul specializat din Londra,  în 32 de cazuri testele au fost negative, alte 2 probe sînt în stadiu de examinare.

Larisa Catrinci a menţionat că în prezent starea de sănătate a celor două persoane este satisfăcătare, ele fiind externate.

În acelaşi timp, potrivit ministrului sănătăţii, pe parcusrul a 4 luni de la anunţarea de către OMS a alertei de gripă pandemică în Republica Moldova au fost întreprinse măsuri de control şi prevenire a infecţiei gripale. În primul rînd au fost pregătite afişaje informative în toate punctele de trecere a frontierei, au fost publicate broşuri  buclete pentru călători şi populaţie au fost difuzate spoturi audio şi video de informare a populaţiei.

Larisa Catrinci a mai spus că în prezent instituţiile medicale din ţară dispun de 10 mii de complete pentru tratamentul pacienţilor în cazurile de îmbolnăvire, precum şi materiale pentru testarea pacienţilor.

Potrivit ministrului, comportamentul virusului gripal A(H1N1) în populaţia umană din diferite ţări continuă să fie studiat. Vaccinul contra acestei maladii este la etapa de testare clinică. Se aşteaptă ca primele loturi de vaccin antigripal A (H1N1) să fie disponibil la finele lunii septembrie. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a recomandat utilizarea vaccinului contra gripei umane, care, deasemenea reduce riscurile de îmbolnăvire.


Referitor la prevenirea riscurilor de îmbolnăvire a copiilor, ministrul Educaţiei şi Tineretului, Larisa Şavga, a menţionat că cel mai important lucru este informarea copiilor despre această boală şi asigurarea depistării cît mai precoce a bolnavilor, ceea ce va  permite menţinerea continuităţii procesului de studii. În acest sens, pe lîngă materialul informaţional distribuit în taberele de odihnă a copiiilor şi  instituţii de învăţămînt, în primele 3 zile de la începutul anului de studii copiii vor fi informaţi suplimentar despre această boală în cadrul unor lecţii speciale.

Larisa Şavga a mai spus că unele ţări din UE, afectate de această maladie au recurs la amînarea începutului anului şcolar, însă a opinat că această măsură nu va fi întreprinsă în Republica Moldova, deoarece schimbul de elevi şi studenţi în Moldova nu este atît de mare şi riscurile de importare a maladiei este mai redus.

În acest context Larisa Şavga a mai spus că pentru prevenirea expunerii riscurilor,  deplasările peste hotare a grupurilor de copii, mai ales în ţările cu risc mare de îmbolnăvire vor fi limitate.

Viceprim-ministrul Victor Stepaniuc, preşedintele Comisiei nominalitzate a menţionat că odată cu confirmarea cazurilor de îmbolnăvire a cetăţenilor moldoveni cu acest virus şi ţinînd cont de starea de lucruri în ţările vecine, unde numărul de îmbolnăviri s-a majorat (În România au fost confirmate 190 de cazuri de infectare cu virusul A (N1H1), este necesar de a întreprinde în primul rînd măsurile de prevenire a importului de virus prin punctele vamale, în special prin aeroportul internaţional Chişinău.

Potrivit ultimelor date difuzate de OMS,  154 de ţări au raportat peste 193 mii de cazuri confirmate de infecţie gripală A(N1H1) , inclusiv 1362 cazuri de deces.

Serviciul de presă al Guvernului