Vizualizări: 5137
Oamenii de afaceri cehi vor să investească în Republica Moldova
Chișinău, 18 Iulie 2011 — Oamenii de afaceri cehi vor să investească în domeniul dezvoltării regionale şi sectorul construcţiilor din Republica Moldova. În acest sens, ei au avut o întrevedere cu viceminiştrii Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor, Anatolie Zolotcov şi Veaceslav Guţuţui, precum şi şefi de direcţii de la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
Reprezentanţii ai două mari companii de construcţii din Cehia, ai Băncii Cehe de Export, Casei de Asigurări din Cehia, potenţiali investitori, s-au întîlnit cu oficialii de la MDRC pentru a cunoaşte posibilităţile investiţionale în ţara noastră şi principalele proiecte promovate de Minister.
Companiile interesate sunt specializate în construcţia staţiilor de epurare, a podurilor, a construcţii metalice pentru hale industriale şi comerciale, poduri, staţii de metrou. Membrii grupului delegaţiei au explicat că sunt interesaţi să lucreze în Republica Moldova, iar scopul vizitei este de a dezvolta o cooperare eficientă şi de a se informa despre proiectele investiţional-prioritare, precum şi despre posibilităţile în efectuarea investiţiilor. De asemenea, reprezentanţii companiilor de construcţii şi-au prezentat experienţa în domeniu, specificînd experienţele în construcţia pieţelor agro-alimentare, a halelor de producere a cărnii, a staţiilor de epurare etc.
Viceministrul Anatolie Zolotcov a menţionat că în sectorul construcţiilor, blocurile locative construite în perioada sovietică necesită o reabilitare termică, certificate energetice şi renovare. De asemenea, viceministrul a specificat că normativele în construcţii nu sunt aliniate standardelor europene, iar pentru elaborarea normativelor europene nu dispunem de surse financiare şi de specialişti.
Totodată, viceministrul Veaceslav Guţuţui a comunicat care sunt cele mai importante proiecte investiţionale în domeniul dezvoltării regionale, menţionînd că actualmente în derulare sunt 21 de proiecte, iar pentru alte 35 ministerul solicită sprijinul investitorilor străini. Proiectele menţionate de Veaceslav Guţuţui sunt axate pe construcţia apeductului, drumurilor, staţiilor de epurare, depozitarea deşeurilor. De asemenea, viceministrul a enumerat în posibilităţile de investiţie şi zonele economice libere din ţara noastră.
La finalul întrevederii, reprezentanţii MDRC au comunicat oaspeţilor că le vor pune la dispoziţie toate proiectele de dezvoltare regională pentru ca aceştia să decidă dacă sunt interesaţi să investească într-o regiune anume din ţara noastră.
Serviciul de presă al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33