Vizualizări: 5090
Lansare de proiect la Zona Economică Liberă „Bălţi”
Bălți, 29 Iunie 2011 — Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) și Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) împreună cu Primăria municipiului Bălți a lansat azi, 29 iunie 2011, proiectul de dezvoltare regională „Conectarea Zonei Economice Libere «Bălți» la utilitățile municipale: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces”. Lansarea a avut loc pe teritoriul ZEL „Bălți”.
Acest proiect este unul din cele 7 proiecte din Regiunea de Dezvoltare Nord aprobat spre finanțare din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională (FNDR) în 2011.
În cuvîntul de salut, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, s-a referit la importanța proiectului lansat astăzi în cadrul ZEL „Bălți”. „În sfîrșit, putem spune că astăzi vom lansa acest proiect care a fost aprobat în 2010 cu finanțare din sursele FNDR”, a menționat directorul ADR Nord.
La rîndul său, Victor Caun, șef-adjunct la Direcția relații cu instituțiile de dezvoltare regională (DRIDR) din cadrul MDRC, a spus că proiectul lansat are o semnificație deosebită, întrucît de rezultatul implementării acestuia vor beneficia circa 7 mii de muncitori.
„Evenimentul de azi e foarte important pentru Primăria municipiului Bălți. Înțelegem foarte bine că zona economică liberă pentru mun. Bălți deschide perspectiva modernizării economice și sociale a nordului țării. Ne permite să atragem investiții în economia municipiului cu deschiderea noilor locuri de muncă, atît de necesare pentru locuitorii municipiului Bălți, dar și pentru locuitorii din nordul țării. Este de înțeles că posibilitățile bugetului mun. Bălți sunt limitate. Apariția proiectului în cauză a fost posibilă grație conlucrării celor trei părți: autoritatea publică locală, ZEL „Bălți” și MDRC”, a declarat, în discursul său, viceprimarul Marina Coval.
În discursul său, administratorul principal al ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu, a declarat că deja există acoperire financiară pentru acest proiect și că este important că părțile implicate în proiect au lucrat în echipă, dar nu după anumite principii de coloratură. „Urmărim să atragem cît mai multe investiții, să contribuim direct la creșterea economică în regiune și la bunăstarea fiecărui locuitor al municipiului. Sunt foarte bucuros că suntem la lansarea primului proiect, dar îmi doresc mult ca acesta să nu fie ultimul proiect”, a spus Marin Ciobanu.
DESPRE PROIECT. Solicitantul proiectului, gestionat de ADR Nord, este Primăria orașului Bălți. Obiectivul general al proiectului este asigurarea conectării infrastructurii ZEL „Bălţi" la toate utilităţile: apă, canalizare, electricitate, drumuri de acces. Suma totală a proiectului este 16 575 515 lei, din care 13 621 660 lei din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională, care constituie 86% din suma totală a proiectului. Durata de implementare a proiectului este de 6 luni. Cofinanțatori ai proiectului sunt Primăria or. Bălți (1 363 734 lei), ICS „Dräxlmaier Automotive" SRL (1 550 121 lei) și ZEL „Bălți" (40 000 lei).
PENTRU EDITORI. ADR Nord, cu sediul în orașul Bălți, este o instituție publică necomercială, cu autonomie financiară, subordonată Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC) al Republicii Moldova. Împreună cu ADR Centru și ADR Sud, ADR Nord activează în domeniul dezvoltării regionale din aprilie 2010.
ZEL „Bălţi” a fost constituită într-un timp record pentru Moldova şi promite să atragă cele mai mari investiţii. Astfel, ZEL „Bălţi” are deja cinci agenţi economici rezidenţi. Cel mai mare dintre aceştia este compania Dräxlmaier, care are peste 2000 de angajaţi şi fabrică diverse cabluri pentru gigantul automobilistic german BMW. Potrivit administratorului principal al ZEL „Bălți”, Marin Ciobanu, ZEL din Bălţi este singura din Moldova care activează pe teren propriu.
www.adrnord.md

Autor: Agenția de Dezvoltare Regională Nord
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33