Vizualizări: 3768
Recomandările pentru ciclul II al Evaluării Periodice Universale (EPU) ale actorilor din domeniul drepturilor omului sunt discutate public în cadrul unei conferințe
13 Aprilie 2016 — CE: Un dialog public pe marginea rapoartelor alternative pentru ciclul II al Evaluării Periodice Universale (EPU), depuse la Consiliul pentru Drepturile Omului. La eveniment vor fi discutate problemele stringente ce țin de domeniul drepturilor omului din Republica Moldova și recomandările înaintate către Consiliul pentru Drepturile Omului, prin intermediul rapoartelor alternative elaborate de către instituțiile naționale pentru protecția și promovarea drepturilor omului și societatea civilă.
CINE: Oficiul Avocatului Poporului (Ombudsman), Consiliul pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității, ONU în Moldova, ambasade, societatea civilă, instituțiile statului.
Vorbitori:
• Narine Sahakyan, Reprezentantă Permanentă a.i., PNUD Moldova
• Veaceslav Balan, Coordonator Național, Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR)
• Dumitru Roman, Șef adjunct Direcția politici, reforme și raportare, Oficiul Avocatului Poporului
• Andrei Brighidin, membru al Consiliului pentru prevenirea și eliminarea discriminării și asigurarea egalității
• Reprezentanți ai societății civile din Moldova: Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Centrul de Asistență Juridică a persoanelor cu dizabilități, RCTV Memoria, Centrul Național al Romilor, ONG VESTA (UTA Găgăuzia), Inițiativa Pozitivă, Coaliția Nediscriminare, Promo-LEX
• Reprezentanți ONU în Moldova: OHCHR, UNICEF, UNHCR
• Intervenții din partea reprezentanților ambasadelor în RM
• Intervenții din partea instituțiilor statului
UNDE: Summit Events and Conference Centre, Sala roșie, str. Tighina, 49/3, or. Chișinău
CÂND: Joi, 14 Aprilie 2016, ora 9:00
IMPORTANT: Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului „Susținerea Instituțiilor Naționale pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Omului (INPPDO) conform recomandărilor Comitetelor Convențiilor ONU și Revizuirii Periodice Universale (UPR)”, finanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Norvegiei, co-finanțat și implementat de către Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) Moldova și Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), în cooperare cu Oficiul Avocatului Poporului și Consiliul pentru prevenirea şi eliminarea discriminării şi asigurarea egalităţii.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33