Nume
Parola
Vizualizări: 3749
Coordonatorul Rezident al Națiunilor Unite în Moldova a susținut un discurs în Parlament
CHISINAU, 13 Decembrie 2012 — Astăzi au fost lansate consultările naționale privind viitorul Republicii Moldova

Coordonatorul Rezident al Organizației Națiunilor Unite, Nicola Harrington-Buhay, a adresat astăzi un mesaj Parlamentului Republicii Moldova, axat pe activitatea Națiunilor Unite în țară și pe modalitățile de consolidare a cooperării dintre ONU și forul legislativ. Acesta este al doilea discurs din istorie susținut în Parlament de un Coordonator Rezident ONU, după un mesaj din 2005 consacrat rolului Parlamentului în realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului.

„Momentul acestui mesaj pe care vi-l adresez Dumneavoastră nu putea fi mai bun”, a afirmat Nicola Harrington-Buhay, Coordonator Rezident ONU. „Acest moment se datorează nu doar celebrării celor 64 de ani de la adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului, dar și faptului că la 1 ianuarie 2013 Națiunile Unite vor începe un nou program de cooperare de cinci ani cu Republica Moldova”.

Cadrul de Parteneriat Națiunile Unite – Republica Moldova „Spre unitate în acțiune” pentru anii 2013-2017 oferă sprijin Republicii Moldova pentru realizarea prioritățile și depășirea provocărilor cu care se confruntă țara în trei domenii principale: (1) guvernare democratică, justiție, egalitate și drepturile omului; (2) dezvoltare umană și incluziune socială; și (3) mediu, schimbările climatice și gestionarea riscului de dezastre naturale.

„Privind retrospectiv spre anul 2012, Parlamentul poate fi mândru de multiplele sale reușite legislative în ameliorarea calității vieții cetățenilor prin respectarea drepturilor omului și a angajamentelor în domeniul dezvoltării”, a spus Nicola Harrington-Buhay. „În acest an au fost întreprinse acțiuni majore de protejare a persoanelor care trăiesc cu HIV/SIDA, de abilitare a copiilor și adulților cu dizabilități intelectuale și de integrare mai bună a persoanelor de etnie romă în toate sferele vieții”.

Vorbind despre prioritățile anului 2013, Doamna Harrington-Buhay a menționat amendamentele ce urmează a fi operate de către Parlament atât la Planul Național de Acțiuni în domeniul Drepturilor Omului, Legea privind Egalitatea Genurilor și Legea privind finanțarea campaniilor electorale care va asigura o oportunitate de aur pentru a extinde reprezentarea femeilor pe plan politic și economic, cât și la desființarea izolatoarelor pentru delincvenții minori. Coordonatorul Rezident a relevat rolul și poziția de lider a Parlamentului privind Convenția-cadru cu privire la Controlul Tutunului și integrarea mai profundă a refugiaților și migranților în societate, punctând de asemenea și expertiza în domeniul politicilor și experiența practică a Echipei ONU care pot fi oferite în sprijinul activității legislative a Parlamentului.

În finalul discursului său, Nicola Harrington-Buhay a anunțat debutul consultărilor naționale privind principalele îngrijorări și aspirații ale cetățenilor Republicii Moldova după 2015, un an care reprezintă termenul limită pentru realizarea Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, pe care Moldova s-a angajat, în 2000 la New York, împreună cu celelalte 191 state-membre ONU, să le îndeplinească.

Aceste consultări naționale urmează să implice persoane sărace și vulnerabile, reprezentanți ai administrației publice locale și societății civile, ONG-uri, sectorul privat, sindicate și asociații patronale, comunitatea academică. Pentru a implica cât mai multă lume posibil, Națiunile Unite vor promova ideea caracterului valoros al vocii oamenilor în acest exercițiu important prin intermediul sporturilor TV și radio, platformei web www.un.md/2015, campaniei de SMS-uri, rețelelor de socializare și discuțiilor publice. Argumentele și abordările generate de aceste consultări vor fi sintetizate pentru a alimenta activitatea Echipei Sistemului ONU însărcinată cu acțiunile agendei de dezvoltare post-2012, creată de către Secretarul General ONU în ajunul importantei reuniuni globale consacrate acestei perspective, anunțată pentru septembrie 2013.

ONU a oferit sprijin Parlamentului Republicii Moldova începând cu anul 2006 prin intermediul unui program finanțat de Guvernul Suediei și Guvernul Danemarcei, axat pe consolidarea capacităților legislativului în domeniul consultărilor cu constituenții și societatea civilă în scopul elaborării actelor legislative, bugetării și monitorizării implementării politicilor.
Organizația Națiunilor Unite și-a stabilit prezența în Republica Moldova imediat după aderarea țării la ONU în 1992. Cele peste 20 de agenții specializate, fonduri și programe ONU rezidente și ne-rezidente, active în Moldova, contribuie la realizarea priorităților de dezvoltare ale țării.
Textul integral al discursului Coordonatorului Rezident ONU, rostit în Parlamentul Republicii Moldova, este disponibil pe http://www.un.md/news_room/pr/2012/RC_Parliament_13December/Discurs%20ONU%20in%20parlament%2013%20dec%202012.pdf
Pagina web ONU în Moldova: www.un.md