Nume
Parola
Vizualizări: 3498
Națiunile Unite în Moldova a premiat realizările în domeniul drepturilor omului în 2011
Chisinau, 10 Decembrie 2011 — • Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului a ajuns la cea de-a șaptea ediție

• În cadrul ceremoniei, ONU în Moldova a premiat organizațiile societății civile și jurnaliștii, care au avut o contribuție remarcabilă la promovarea și protecția drepturilor omului în țară

Organizația Națiunilor Unite a premiat astăzi realizările remarcabile în domeniul drepturilor omului în Republica Moldova în 2011, în cadrul unei ceremonii festive organizate cu ocazia Zilei Drepturilor Omului, marcată anual la 10 decembrie. Transmisă în direct de postul public TV Moldova 1, Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului a întrunit înalți oficiali, reprezentanți ai organizațiilor internaționale și corpului diplomatic, organizații neguvernamentale și mass-media.

Ediția din 2011 a inclus șase premii pentru societatea civilă și mass-media. Trei premii au fost acordate la categoria societate civilă. Avocata Doina Ioana Străisteanu a fost premiată pentru activitatea sa în domeniul violenței împotriva femeilor, discriminării rromilor, protejării drepturilor grupurilor LGBT și persoanelor din regiunea transnistreană. ONG Promo-LEX a fost premiat pentru promovarea drepturilor omului în regiunea transnistreană. Amnesty International Moldova a fost apreciată pentru activitățile sale de educație în domeniul drepturilor omului. Premii pentru promovarea drepturilor omului în mass-media au fost oferite Nataliei Ghilașcu, Stellei Jemna de la Moldova 1 și lui Marin Turea pentru abordarea problemelor de discriminare în Moldova. Un grup de jurnaliști - Vitalie Dogaru de la Publika TV, Nata Albot de la Jurnal TV și ziarul “Adevărul” – au fost premiați pentru campania media împotriva intoleranței față de copiii cu dizabilități fizice. Emisiunea televizată săptămânală “Reporter de Gardă” a fost premiată pentru munca de investigație a cazurilor de încălcare a drepturilor omului în Moldova.

“Anul 2011 a fost un an intens din punct de vedere al drepturilor omului în Republica Moldova. Agențiile Națiunilor Unite au susținut mai multe activități importante în domeniul drepturilor omului – prima Evaluare Periodică Universală a Moldovei, vizita Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului și a Raportorului special pentru libertatea religiei sau a credinței, adoptarea Planului Național de Acțiuni în domeniul drepturilor omului pentru anii 2011-2014 și aprobarea de către Parlament a strategiei de reformă a justiției”, a spus Kaarina Immonen, Coordonator Rezident ONU, în cadrul ceremoniei de premiere. “Un pas important a fost și recunoașterea oficială a comunității musulmane. Împreună cu partenerii, am lucrat la adoptarea unei legi anti-discriminare, care a creat un cadrul larg pentru dezbateri publice. În acest domeniu, dar și multe altele, rămân încă multe de făcut în 2012 și dincolo de acest an”.

Toți învingătorii au fost selectați în baza unui proces de consultări publice, aceștia fiind evaluați de experți în domeniul drepturilor omului din țară. Printre criteriile utilizate în procesul de evaluare au fost creativitatea, perseverența, devotamentul și curajul demonstrat în promovarea drepturilor omului, precum și impactul acestor acțiuni asupra vieții oamenilor.

Gala Premiilor ONU în domeniul drepturilor omului este organizată anual de Organizația Națiunilor Unite în Moldova de Ziua Drepturilor Omului. Ediția din 2011 a fost susținută de Fondul Națiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA), Entitatea ONU pentru Egalitatea Genurilor şi Abilitarea Femeii (UN Women), Oficiul Înaltului Comisar ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), și Organizația Internațională pentru Migrație (IOM).

Mai multe despre Premiile ONU în domeniul drepturilor omului 2011 pe pagina www.un.md

Pentru mai multe informații, va rugăm să o contactați pe Ludmila Tiganu, Specialist comunicare, tel. 269 112, email: ludmila.tiganu@undp.org