Vizualizări: 8184
24 de deputaţi au fost instruiți de Deutsche Welle Akademie cum să comunice mai eficient
25 Noiembrie 2015 — În perioada august - noiembrie curent, 24 de deputați, în special cei aflaţi la primul mandat, au urmat un training complex de comunicare publică, oferit de prestigioasa Deutsche Welle (DW) Akademie. Instruirea a avut loc cu sprijinul proiectelor „Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar și electoral” și „Femeile în politică”, implementate cu sprijinul Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD) şi finanţate de Guvernul Suediei.
Scopul instruirii a fost dezvoltarea abilităților de comunicare cu mass-media a deputaților pentru creșterea transparenței procesului decizional și consolidarea unei societăți deschise în Moldova. Trainerii DW Akademie au consiliat deputații pentru a formula mesaje pe înţelesul audienţei, simple şi clare. Au fost prezentate instrumente și tehnici în măsură să crească și să dezvolte interacțiunea parlamentarilor cu societatea civilă, organizațiile internaționale și presa.
Corneliu Mihalachi, deputat, spune că seminarul a fost extrem de util și interesant. ”Am o experiență mare în presă, în trecut fiind jurnalist, președinte și membru al Consiliului de Coordonator al Audiovizualului, iar interesul meu față de acest training a fost inclusiv profesional. Totuși, recunosc, spre surprinderea mea, am învățat foarte multe lucruri la care nu m-am gândit până atunci ca fiind importante. A fost un seminar cu adevarat util cu multe sfaturi practice pe care le voi utiliza neapărat în cariera mea de politician. Sper să mai avem astfel de oportunități”, a menționat Mihalachi.
Despre necesitatea continuării instruirii spune și Aliona Gota. ”Sunt la primul mandat și pentru mine acest training a fost extrem de util. Am învățat să construiesc corect un mesaj, în cât timp sa-l expun și cum sa am o prestație bună la TV si în general în presă. Aplic cunoștintele acumulate, chiar recent am avut o întâlnire cu alegătorii de la Basarabeasca și am acordat un interviu la un post local TV”, notează deputata Aliona Gota.
Trainingul a combinat teoria, discuțiile și exercițiile practice, precum simularea de interviuri TV și radio. Instruirea s-a axat pe dobândirea competențelor necesare pentru a reacționa la știrile de ultimă oră, precum și pentru a transmite mesajele într-un mod concis şi a face față cererilor de interviuri neprogramate.
În cadrul programului “Îmbunătățirea democrației în Moldova prin suport parlamentar şi electoral”, deputații au mai fost instruiţi pe subiecte precum: îmbunătățirea tehnicii legislative, elaborarea proiectelor de legi și îmbunătățirea comunicării pentru creșterea transparenței și consolidarea practicilor democratice.
Informaţie de contact
Sergiu Galiţchi, Manager de proiect, tel.: (373 22) 268 278, sergiu.galitchi@undp.org.

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33