Nume
Parola
Vizualizări: 3168
Baraj ilegal de pe râul Bîc în mun. Chişinău eliminat
Chişinău, 13 Februarie 2014 — Printre multiplele obstacole ale cursului liber al apei râului Bîc era și barajul creat pe curs, artificial și ilegal, în zona industrială Pruncul, sectorul Buiucani, mun. Chișinău. Barajul constituia un morman de deșeuri de construcție amplasat chiar la podul de trecere peste râu, ce unește ambele maluri ale râului Bîc în această zonă.
Odată cu crearea barajului, apa staționa, iar teritoriul din preajmă s-a transformat într-o mlaștină, din care se pompa apa de către unele unități economice în scopuri de producere în mod neautorizat.
Centrul Național de Mediu a alertat primăria printr-un demers prin care a solicitat demolarea acestui dig ilegal, competența de executare aparținând autorității publice locale. În cazul dat, este vorba de pretura sectorului Buiucani, în adresa căreia a și fost expediat petiția spre executare.
Astfel, graţie intervenţiei Centrului Naţional de Mediu cu implicarea Agenţiei Ecologice Chişinău a fost eliminat acest baraj, care a fost depistat în cadrul unei expediții pe rîul Bîc în octombrie 2012. Acum râul este eliberat de aceste deșeuri și cursul liber al apei râului este asigurat.
Pretura sectorului Buiucani a municipiului Chişinău a reacţionat la petiţia noastră şi a dus la bun sfârşit această lucrare. Mulțumim!