Vizualizări: 2839
Cronica expediţiei ecologice a tinerilor pe rîul Bîc: ziua a 7-a
Anenii Noi, 16 Iulie 2013 — În a şaptea zi a expediţiei ne-am început drumul din satul Chetrosu, loc unde am depistat nu doar surse de poluare a rîului, care sunt deşeurile aruncate fără milă în apă, ci şi a terenurilor agricole din apropiere. Cea mai eficientă cale pentru a determina calitatea apei este un monitoring biologic pe care l-am efectuat in acea zona, dar nu am gasit nici o formă de viaţă, fapt care ne-a determinat să constatăm că apa rîului Bîc este moartă. Totuşi fermierii irigă culturile agricole cu aceasta sursă de apă murdară şi extrem de poluată. Suprafeţe mari de varză, leguma care necesita o cantitate mare de lichid, sunt udate cu ajutorul unor ţevi prin care curge apa pompată de un motoraş din rîul Bîc. Am descoperit multe utilaje de acest fel. O altă problemă este staţia de epurare defectă. Toată apa uzată se acumuleaza într-un „lac”, de unde la fel se irigă. Un lucrator ne-a spus ca acea varză este vîndută în toată Moldova şi poate ajunge pe masa fiecaruia. De asemenea, ne-a zis că în timpul ploilor abundente, cînd rîul se revarsă peste maluri, toată iarba inundată se usuca, dovadă a acidităţii excesive a apei.
În continuare pe cursul rîului a tot persistat un miros specific de canalizare, care în unele regiuni era tot mai accentuat. Am mers pas la pas pînă am ajuns la podul de langă Anenii Noi, unde împreună cu primarul oraşului Anenii Noi am instalat, la podul de pe ruta oraşul Anenii Noi – satul Bulboaca, plăcuţe informative cu mesajul "Iubeşte-ţi rîul!", amplsat sub indicatorul rutier "r. Bîc". Sperăm că cei care vor trece peste pod vor fi înduioşaţi de inscripţie şi se vor gîndi de doua ori înainte să arunce deşeuri în rîul Bîc.
Spre seara, am organizat împreună cu copiii taberei "Viişoara", unde am făcut popasul peste noapte, un flash mob pentru ca să atenţionăm tînăra generaţie asupra stării tragice a rîului. Ei s-au dovedit foarte entuziasmaţi şi receptivi, împărtăşindu-ne impresiile lor pozitive şi oferindu-ne cu mare drag susţinerea lor morală.
Pozele noastre le puteţi urmări pe www.facebook.com/Centrul Naţional de Mediu
Articolul a fost scris de Grupul Comunicare a expediţiei ecologice a tinerilor pe rîul Bâc: Corina David.
Acest eveniment este organizat în cadrul proiectului “Tinerii în acţiune”, implementat de Centrul Naţional de Mediu, graţie susţinerii generoase a poporului american prin prisma Programului de Granturi pentru Democraţie al Ambasadei SUA din Republica Moldova.
Acest eveniment este finanţat de un grant oferit de Departamentul de Stat al SUA. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate şi discutate în cadrul evenimentului aparţin autorilor şi nu reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33