Nume
Parola
Vizualizări: 2755
Determinarea calităţii apei prin identificarea macronevertebratelor acvatice
Chişinău, 15 Octombrie 2012 — Determinarea calităţii apei prin identificarea macronevertebratelor acvatice


Cu regret, constatăm faptul că rîul Bîc, rîul ce străbate partea centrală şi capitala ţării, a rămas în afara grijii statului şi a localnicilor, iar starea lui este deplorabilă. Pe anumite porţiuni, în viziunea unor localnici, rîul a devenit “locul potrivit” pentru depozitarea gunoiului. În alte regiuni, pentru unii agenţi economici, care nu sunt conectaţi la reţeaua de canalizare, rîul Bîc a devenit “canalul potrivit” pentru deversarea apelor neepurate. Pentru cei cu terenuri agricole amplasate în apropierea rîului, bararea acestuia pentru irigare este“o activitate legală”. Portiuni considerabile de rîu au fîşiile de protecţie distruse, iar autorităţile locale “nu observă” faptul că rîul se înnămoleşte zi de zi...
În acest context, Centrul Naţional de Mediu în colaborare cu Agenţia de Dezvoltare Regională Centru au lansat în luna decembrie 2011, Iniţiativa de Reabilitare a rîului Bîc. Iniţiativa se axează pe conlucrarea dintre toţi actorii care convieţuiesc în bazinul acestui rîu, iar unul dintre grupuri-ţintă importante, îl constituie tinerii, preponderent elevii din şcolile amplasate în bazinul rîului. Astfel, începînd cu luna mai 2012, echipa Centrului Naţional de Mediu desfăşoară activităţi de instruire pentru determinarea calităţii apei în rîuri, prin identificarea macronevertebratelor acvatice. Instruirile sunt destinate profesorilor de biologie şi elevilor claselor a V- a a XII a. O nouă instruire a fost organizata joi, 11 octobrie pentru profesorii din raionul Ialoveni. La eveniment au participat 23 de profesori de biologie, care ulterior vor efectua activităţi practice împreună cu elevii în şcolile în care îşi desfăşoară activitatea.
Calitatea apei se apreciază cu ajutorul comunităţilor de vietăţi acvatice, care necesită condiţii specifice de trai. Multe din organismele ce populează rîurile sunt sensibile la schimbările calităţii apei. Metoda constă în colectarea macronevertebratelor, identificarea organismelor şi determinarea calităţii apei. Categoriile de calitate a apei – excelentă, bună, satisfăcătoare şi de proastă calitate se determină în baza nivelului de toleranţă a organismelor găsite în bazinul respectiv la poluare şi în baza diversităţii organismelor colectate în timpul investigaţiilor.
Scopul acestor activităţi nu are doar rolul de a spori nevelul de conştientizare, dar şi de a promova metode educaţionale interactive. Este salutabil faptul că elevii se implică activ ăn aceste activităţi, reuşind să convingă chiar şi cei mai conservativi profesori că activităţile practice sunt uneori mai utile decît cele teoretice.
Amintim că începînd cu luna mai pînă în prezent au fost instruiţi circa 120 de profesori de biologie şi din toate raioanele amplasate în bazinul rîului Bîc: Călăraşi, Străşeni, Anenii Noi, Ialoveni.