Vizualizări: 12609
FORUL OAMENILOR DE AFACERI MOLDO-ITALIAN în contextul vizitei Dlui Valeriu Lazar, Viceprim-ministru, ministrul economiei în Milano, Republica Italiană, în perioada 10-12 octombrie 2012
9 August 2012 — Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) aduce la cunoștință mediului de afaceri din Republica Moldova, că în perioada 10-12 octombrie 2012 va avea loc vizita Dlui Valeriu Lazăr, Viceprim-ministru, ministrul economiei al RM în Milano, Republica Italiană, cu ocazia celei de-a 2-a ediții a Reuniunii Internaționale a Participanților la EXPO Milano 2015. Activitatea va fi organizată în comun cu Ministerul Economiei al RM, Ambasada RM în Italia și Ambasada Italiei în RM, Confindustria Moldova și Camera de Comerț Moldo-Italiană.
Programul vizitei prevede întrevederi cu oficiali de rang înalt ai Guvernului italian, reprezentanți ai regiunii Lombardia și provinciei Milano. De asemenea, vor avea loc discuții cu membrii sectorului asociativ, reprezentînd businessul din regiune, precum ar fi : Confindustria, Confanpi (Confederația italiană a întreprinderilor mici și mijlocii, asociației de întreprinderi industriale și de servicii), Unioncamera Lombardia (asociația a 12 Camere de Comerț din regiunea Lombardia). În contextul vizitei, la data de 11 octombrie, se propune organizarea unui for al oamenilor de afaceri moldo-italian. Participanții din partea italiană din cadrul forului bilateral vor reprezenta următoarele sectoare:
• Agricultura (accentul se va pune pe agricultura ecologică);
• Eficiența energetică;
• Industria de mașini și echipamente;
• Industria ușoară.
În acest context, MIEPO invită reprezentanți ai mediului de afaceri din RM ce-și desfășoară activitatea în domeniile enunțate și care sunt interesați în dezvoltarea afacerilor cu reprezentanții business-ului italian, să participe la lucrările forului oamenilor de afaceri moldo-italian, constituind grupul de agenți economici din RM, care-l va însoți pe Dl Viceprim-ministru în vizita la Milano în perioada menționată. Doritorii să participe la evenimentul menţionat sunt rugaţi să completeze formularul și să-l transmită la adresele de e-mail: natalia.haidarli@miepo.md, natalia.haidarli@yahoo.com, office@miepo.md sau Fax: 224310.
Termenul-limită pentru înregistrare – 03.09.2012.
Pentru informații adiționale contactați-ne la nr. 24 36 83, e-mail: office@miepo.md. Persoana de contact – Natalia Haidarlî.

Autor: Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportulu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1315
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33