Vizualizări: 5414
D E C L A R A Ţ I A unor organizaţii de drepturile omului din Moldova cu privire la acţiunile şefului Direcţiei Poliţie Criminală, colonel de poliţie Gheorghe Tretiacov şi directorului Centrului pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Vitalie Pani
Chişinău, 25 Iulie 2012 — Asociaţiile semnatare se declară consternate de atitudinea neglijentă şi incompetenţa profesională a unor conducători din cadrul Direcţiei Poliţie Criminală a MAI, precum şi ai Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal.
Astfel, asociaţiile semnatare sesizează o gravă abatere disciplinară şi nu doar, comisă de către şeful Direcţiei Poliţiei Criminale, colonelul de poliţie Gheorghe Tretiacov, exprimată prin încălcarea pct.7 art.21 al Legii Republicii Moldova nr. 416 din 18 decembrie 1990 „cu privire la poliţie”, încălcare ce a fost exprimată prin săvârşirea unei singure fapte grave care a prejudiciat considerabil atât interesele publice, precum şi drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor. Prin dispoziţia colonelului de poliţie Tretiacov Gheorghe a fost pusă la dispoziţia unor entităţi ilegale şi anticonstituţionale din cadrul regimului secesionist de la Tiraspol a informaţiilor cu caracter personal a unui cerc de şase persoane, printre care Eriomenco Vitalie, privat ilegal de regimul de la Tiraspol.
Mai mult, acţiunile colonelului Tretiacov Gheorghe sunt muşamalizate inclusiv de către directorul Centrului Naţional pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, d-lui Vitalie Paniş, care fiind sesizat asupra abaterii respective a menţionat că Centrul nu a identificat motive pentru intervenţie cu acte de reacţie, deoarece temei juridic pentru transmiterea actelor cu caracter personal în adresa „autorităţilor de drept din stânga Nistrului” au servit acordurile încheiate în 26 ianuarie 1999 şi 20 iunie 2001, între MAI şi conducerea „organelor afacerilor interne din stânga Nistrului”, asta chiar dacă acordurile respective au fost declarate nule încă din anul 2005.
La 29 martie 2011 Vitalie Eriomenco a fost privat ilegal de libertate de către aşa zişii colaboratori ai miliţiei de la Tiraspol. Pînă la momentul de faţă Vitalie Eriomenco se află în detenţie ilegală. La 23 august 2011 dosarul Eriomenco Vitalie contra Republicii Moldova şi Federaţiei Ruse (nr.42224∕11) a fost depus la Curtea Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului, şi deja la 23 august 2011 a fost dispusă examinarea prioritară a cauzei respective http://promolex.md/index.php?module=news&item=711
La 22 decembrie 2011 aşa zisul „ şef ad interim al direcţiei de lupte pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei din cadrul m.a.i. al r.m.n. locotenent colonel de miliţie” A.V. Mejinschii a adresat în adresa colonelului de poliţie Gheorghe Tretiacov un demers prin care a solicitat informaţii ce conţin date cu caracter personal în privinţa reclamantului Eriomenco Vitalie şi alţi membri ai familiei acestuia. A se vedea interpelarea respectivă.
La 20 ianuarie 2012 colonelul de poliţie Gheorghe Tretiacov a expediat în adresa organelor secesioniste de la Tiraspol materiale pe 9 file care conţin date cu caracter personal a şase persoane cetăţeni ai Republicii Moldova. Între altele colonelul de poliţie Tretiacov Gheorghe se adresează numitului A.V. Mejinschi cu titulatura de şef al „УБОПиК МВД Приднестровской Молдавской Республики”. A se vedea scrisoarea respectivă.
La 29 mai 2012 şi 9 iulie 2012, membrii familiei Eriomenco au sesizat Centrul pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, solicitând intervenţia acestui organ de stat în apărarea drepturilor lor la protecţia datelor cu caracter personal, precum şi reacţionarea în limitele legislaţiei în vigoare pentru a atrage la răspundere persoanele vinovate de transmiterea informaţiilor personale în adresa unei entităţi ilegale şi anticonstituţionale.
La 11 iulie 2012, Centrul, în persoana directorului Paniş Vitalie a informat petiţionarii că nu au fost identificate motive pentru intervenţie cu acte de reacţie, deoarece temei juridic pentru transmiterea actelor cu caracter personal în adresa „autorităţilor de drept din stânga Nistrului” au servit acordurile încheiate în 26 ianuarie 1999 şi 20 iunie 2001, între MAI şi conducerea „organelor afacerilor interne din stânga Nistrului”. A se vedea scrisoarea respectivă.
De menţionat că acordurile la care face trimitere Vitalie Paniş, directorul Centrului pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal au fost declarate nule încă în anul 2005 de către Curtea de Apel Chişinău.
Asociaţiile semnatare consideră că numitul Gheorghe Tretiacov atentează direct la independenţa, suveranitatea, unitatea şi indivizibilitatea teritorială a Republicii Moldova fapt stipulat în art.1 Constituţie, prin faptul că recunoaşte EXISTENŢA UNUI ALT PRESUPUS STAT pe teritoriul Republicii Moldova şi organelor acestuia, precum şi prin faptul că a pus la dispoziţia unor pseudo factori de decizie a entităţilor ilegale de la Tiraspol a informaţiilor cu caracter personal despre reclamantul Eriomenco Vitalie şi membrii familiei acestuia. De notat că aceste informaţii sunt utilizate de către pseudo organele de anchetă împotriva reclamantului Eriomenco Vitalie.
Mai mult, asociaţiile semnatare consideră că acţiunile lui Tretiacov Gheorghe sunt muşamalizate de către directorul Centrului pentru Protecţia Datelor cu Caracter Personal, Vitalie Paniş care intenţionat a interpretat vădit eronat anumite acte normative, declarate nule încă din anul 2005, în scopul de a se eschiva de la îndeplinirea atribuţiilor funcţionale cei revin în virtutea legislaţiei în vigoare şi sancţionării activităţii colaboratorilor MAI de diseminare a datelor cu caracter personal în adresa unor entităţi ilegale.
Considerăm că în privinţa numiţilor Tretiacov Gheorghe şi Vitalie Paniş, în cazul în care nu îşi dau demisia de onoare, pentru abaterile admise urmează a fi intentate proceduri disciplinare şi aplicate sancţiunile disciplinare corespunzătoare gravităţii abaterilor admise.
Textul declaraţiei este deschis pentru a fi subsemnat.
Documentele menționate în declarație pot fi găsite pe pagina web a Asociației Promo-LEX www.promolex.md.
Semnatari:
Asociaţia Promo-LEX,
Centrul de Resurse Juridice din Moldova,
Asociaţia Mamele pentru Drepturile Omului or. Tiraspol,
Asociaţia „Integritate” or. Grigoriopol,
Centrul de Resurse pentru Drepturile Omului (CReDO),
Centrul de Reabilitare a Victimelor Torturii „Memoria” (RCTV „Memoria”),
Asociaţia Juriştii pentru Drepturile Omului.

Autor: Asociaţia "Promo-LEX"
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2276
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33