Vizualizări: 2654
"Monitorizarea calităţii apei prin identificarea macronevertebratelor acvatice", seminar organizat de Centrul Naţional de Mediu la Anenii Noi
Chişinău, 19 Iunie 2012 — Miercuri, 13 iunie 2012, echipa Centrului Naţional de Mediu a organizat la Anenii Noi seminarul de instruire privind monitorizarea biologică a calităţii apei în râul Bâc. Evenimentul a adunat împreuna circa 30 de profesori de bilogie, chimie şi geografie din localităţile amplasate în raionul Anenii Noi.
Trainingul a fost structurat în 2 părţi: în prima parte, profesorilor le-a fost oferită informaţia teoretică necesară pentru desfăşurarea ulterioară a acestui tip de activităţi împreună cu elevii; partea a doua a seminarului a fost constituită din activităţi practice privind identificarea macronevertebratelor acvatice. De menţionat faptul că activităţile practice au fost efectuate cu ajutorul probelor luate din r. Bâc pe porţiunea Chişinău, din motiv că în oraşul Anenii Noi nu a fost depistată nici o vietate în râu, iar apa este de o culoare întunecată şi însoţită de un miros puternic de canalizare.
Instructorii seminarului, Mihai Mustea, Manager Politici de Mediu CNM, şi Alla Vacarciuc, Coordonator Comunicare, au ţinut să informeze participanţii că această metodă are menirea să ridice nivelul de conştientizare al elevilor despre protejarea şi reabilitarea râului Bâc. Faptul câ în oraşul Anenii Noi nu a fost identificată nici o vietate, indică asupra faptului că oraşul Chişinău este, preponderant sursa de poluare pentru râul Bâc.
Participanţii au primit suport informaţional sub forma de ghiduri şi manuale, şi împreună cu moderatorii s-au implicat în activităţi practice ce ţin de identificarea macronevertebratele acvatice.
Acest seminar de instruire pentru pedagogi face parte din Iniţiativa de Reabilitare Ecologică a râului Bâc, care a fost lansată oficial în luna decembrie 2011. În urma instruirilor, profesorii din localităţile care sunt amplasate în bazinul râului Bâc, vor desfăşura împreună cu elevii activităţi de monitorizare a calităţii apei.

Autor: Centrul Naţional de Mediu
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33