Nume
Parola
Vizualizări: 5436
Prima şedinţă de învăţare colaborativă în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor
Chişinău, 29 Octombrie 2012 — Prima şedinţă de învăţare colaborativă în domeniul sănătăţii şi dezvoltării adolescenţilor s-a desfăşurat la Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău, cu participarea şefilor de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor din primele regiuni-pilot ale proiectului „Generaţie Sănătoasă”.

În centrul discuţiilor s-a aflat planificarea instruirii continue a cadrelor medicale şi didactice care comunică cu tinerii în beneficiul sănătăţii şi dezvoltării acestora în Bălţi, Călăraşi, Cimişlia, Chişinău, Criuleni, Drochia, Edineţ, Soroca.

„Învăţarea colaborativă este o metodă de instruire recomandată de Organizaţia Mondială a Sănătăţii pentru instruirea continuă a specialiştilor la locul de muncă. Metoda se bazează pe schimbul de experienţă între colegii specialişti şi împuternicirea acestora de a lua decizii în lucrul cu adolescenţii în funcţie de caz”, afirmă Dr. Galina LEŞCO, coordonatoarea Proiectului „Generaţie Sănătoasă”, Şefa Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor „Neovita” din Chişinău.

„Şedinţa de la Chişinău a inclus un dialog deschis între şefii de Centre de Sănătate Prietenoase Tinerilor pentru a stabili la nivel de raion paşii necesari în activitatea de instruire continuă prin învăţare colaborativă şi de a formula recomandări pentru o viziune comună în acest domeniu la scara întregii ţări”, a afirmat Ecaterina Sorocan, şefa CSPT „Salve” din oraşul Edineţ.

Proiectul „Generaţie Sănătoasă – extinderea serviciilor de sănătate prietenoase tinerilor în Republica Moldova” este implementat de Asociaţia „Sănătate pentru Tineri”, în parteneriat cu Ministerul Sănătăţii, Ministerul Educaţiei, UNICEF şi susţinut de Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare (SDC).