Vizualizări: 1577
Cresc salariile în APL – o veste mult așteptată dar cu gust amar!
22 Decembrie 2023 — Începând cu anul viitor, unele categorii de angajați din sectorul bugetar vor beneficia de salarii majorate. Printre aceștia se regăsesc primarii, viceprimarii și secretarii consiliului local. Aceste categorii de funcționari vor primi un spor în valoare de 50% din salariul de bază. Congresul Autorităților Locale din Moldova salută această inițiativă necesară de a motiva specialiștii din APL care contribuie la dezvoltarea satelor și orașelor noastre, dar și în vederea consolidării capacităților manageriale ale acestora. Totodată, CALM atenționează asupra faptului că este necesar de a majora salariile și celorlați funcționari din APL, cum ar fi contabilii, specialiști în percepere fiscală sau inginerii cadastrali. „Doar împreună cu toată echipa primăriei înregistrăm rezultatele pe care le avem astăzi în localitățile noastre, scriem și implementăm proiecte, construim apeducte, rețele de canalizare, creștem nivelul de trai și încrederea oamenilor că pot avea un viitor aici, acasă”, a declarat președinta CALM, Tatiana Badan în cadrul unei întruniri cu reprezentanți ai autorităților centrale. Una dintre soluțiile propuse de Guvern ar fi ca primăriile din veniturile proprii să ofere acest supliment la salariul funcționarilor care au rămas cu salariile neschimbate. Contabilii și alți angajați ai primăriilor se vor întruni marți, 26 decembrie, în cadrul unei ședințe, la care au fost invitați să participe și reprezentanți ai Guvernului pentru a discuta soluțiile necesare în vederea depășirii acestei situații de impas.
Sursa foto: stiri.md
Sursa foto: stiri.md
Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2277
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33