Nume
Parola
Vizualizări: 1280
Primarul municipiului Bălți Alexandru Petcov: „Putem soluționa toate problemele doar dacă va exista deschidere din partea Guvernului față de autoritățile locale”
19 Decembrie 2023 — Alexandru Petcov este noul primar al municipiului Bălți. Alături de alți circa 500 de colegi, alesul local a participat la Forumul Primarilor „Viitorul administrației publice locale” organizat sub egida Președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, în colaborare cu Guvernul și Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM).

Ce așteptări au autoritățile centrale de la cele locale?

Alexandru Petcov: La Forumul Primarilor au participat aleșii locali din întreaga țară, de diferite viziuni politice, care sper că vor putea vorbi deschis cu Guvernul central. Probleme sunt multe, cred însă că le putem soluționa doar dacă va exista deschidere din partea Guvernului față de autoritățile locale. Îmi doresc ca această deschidere să existe, inclusiv să se cunoască faptul că R. Moldova nu se limitează doar la asfaltul din Chișinău. Noi ne confruntăm cu multiple probleme care nu se rezumă doar la salarizare, dar vizează domeniul social, economic, fiscal etc și doar prin colaborare putem identifica soluții care să ne ajute să avansăm, să dezvoltăm localitățile noastre.

Cum credeți, integrarea europeană este un obiectiv național al majorității cetățenilor R. Moldova?

Alexandru Petcov: Mai este mult de lucru la acest capitol. Cu toate acestea, planul de modernizare europeană pentru Bălți este unul indiscutabil pentru toți. La Bălți nu există cetățeni care nu ar dori să fie modernizat orașul și nici nu aveam o altă opțiune decât aceasta, cu sprijinul partenerilor noștri europeni, lucru pe care îl facem.

Recent ați obținut victoria în alegerile locale. Care sunt primele constatări după acest scrutin electoral?

Alexandru Petcov: În primul rând m-a impresionat deschiderea locuitorilor municipiului Bălți față de noua administrație. Am constatat cu mirare că la Bălți exista un deficit de comunicare între autoritatea municipală și cetățeni. Astăzi bălțenii văd primarul în stradă în fiecare zi, ne întâlnim, discutăm, ceea ce ne ajută să soluționăm mai multe probleme existente în oraș. O altă problemă era la capitolul colaborării dintre APL și agenții economici stabiliți la Bălți. Aceștia au rămas impresionați de faptul că poate exista o colaborare bună cu administrația locală și încă e loc de mai bine.

Care sunt principalele obiective pentru acești patru ani de mandat?

Alexandru Petcov: Problemele de infrastructură: drumurile și canalizarea. Deși este al doilea oraș ca importanță din R. Moldova, circa 30% din fondul locativ al municipiului Bălți nu are canalizare, lucru nemaipomenit în sec. XXI.

Aveți o echipă puternică pentru a putea atrage investițiile de care municipiul Bălți are nevoie?

Alexandru Petcov: Am găsit unii profesioniști, organizăm și concursuri pentru ocuparea anumitor funcții, în această privință ne vor susține și unii parteneri externi. Ne dorim să consolidăm direcția de scriere a proiectelor și atragere a investițiilor și sunt convins că fondurile externe destinate R. Moldova nu vor ocoli municipiul Bălți.

Cum ar trebui să fie activitatea CALM?

Alexandru Petcov: Trebuie să fim mai insistenți în relația cu guvernanții. Noi nu suntem dușmanii lor și vreau ca ei să înțeleagă foarte bine acest lucru. Ne dorim să fim parteneri pentru dezvoltarea R. Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă