Nume
Parola
Vizualizări: 2283
Soroca Forum 2030 va avea loc în Regiunea de Dezvoltare Nord
Soroca, 7 Septembrie 2023 — Soroca Forum 2030 va avea loc vineri, 8 septembrie curent, cu începere de la ora 10:30, în incinta Palatului de Cultură din Soroca (str. Independenței, 74).

Soroca Forum 2030 reunește cetățeni, orașe, afaceri și investitori internaționali care doresc să dezvolte și să consolideze parteneriate sustenabile într-o societate orientată spre viitor. Reprezentanții orașelor partenere, societății civile și ai sectorului privat vor crea o platformă de cooperare și creștere durabilă pentru Soroca și întreaga regiune adiacentă.

Experiența internațională și cele mai bune practici vor fi prezentate în cadrul subiectelor dedicate calității vieții și atragerea investițiilor, de către participanții din diverse țări și sectoare relevante. Mai mult ca niciodată, Soroca își va consolida rețeaua extinsă de orașe partenere și va deschide oportunitățile de dezvoltare a afacerilor și a vieții urbane.

Forumul va cuprinde trei paneluri tematice, în cadrul cărora se va discuta despre ce face ca un oraș să fie atractiv, precum și despre diverse aspecte de dezvoltare economică locală și de dezvoltare urbană integrată. Pe durata evenimentului, producătorii locali își vor expune produsele în cadrul expoziției „Fabricat în Soroca”. Totodată, va fi desfășurată o expoziție a proiectelor de dezvoltare regională implementate în orașele din Regiunea de Dezvoltare Nord.

Urmărește pagina evenimentului pentru transmisiunea LIVE și cum un oraș poate deveni mai bun pentru locuitorii săi.

Soroca Forum 2030 este o inițiativă a Primăriei municipiului Soroca, în parteneriat cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenția de Dezvoltare Regională Nord. Acest eveniment este organizat cu sprijinul Ministerului German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), prin proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, implementat de GIZ Moldova, și al Programului Polonez de Cooperare pentru Dezvoltare - Asistența Poloniei, al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Polone prin Solidarity Fund PL în Moldova.

www.adrnord.md