Nume
Parola
Vizualizări: 3725
Primarilor le-au fost prezentate mecanismele de plată în numerar pentru familiile gazdă și refugiații din Ucraina
31 Martie 2022 — Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat un seminar pentru circa 450 de reprezentanți ai autorităților publice locale. Scopul a fost de a-i informa pe aleșii locali despre mecanismele de plată pentru familiile gazdă și refugiații din Ucraina. La eveniment au participat reprezentanți ai autorităților centrale, ai Comisariatului Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR), ai Programului Alimentar ONU (World Food Program), Catholic Relief Services etc.

Suportul financiar unic pentru familiile de moldoveni care găzduiesc refugiați va constitui 3500 de lei. Această sumă va fi alocată celor circa 30 000 de familii care au găzduit cel puțin doi refugiați într-o perioadă de cel puțin șapte zile. În cadrul primăriilor vor fi create comisii care vor întocmi listele cu numele, prenumele, adresa și numărul de telefon al familiei care a găzduit refugiați. Informația va fi verificată de implementatorii programului după care beneficiarul va primi SMS pentru a selecta opțiunea de a primi bani prin intermediul MAIB, Poșta Moldovei sau Western Union. Totodată, au fost create echipe mobile care se vor deplasa în regiuni pentru a colecta aceste date.

Un alt program de asistență în numerar este pentru persoanele care au fugit din Ucraina și au intrat în Republica Moldova începând cu 24 februarie. Refugiații vor primi câte o indemnizație lunară de 2.200 de lei. Cetățenii Ucrainei care rămân în statul nostru pot beneficia de acest suport timp de șase luni. Plățile sunt gestionate de Înaltul Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNCHR) prin intermediul Catholic Relief Services (CRS) și partenerii săi Caritas Moldova și Diaconia, sub coordonarea generală a UNHCR și a Ministerului Muncii și Protecției Sociale. Această indemnizație poate fi utilizată doar pe teritoriul Republicii Moldova. La Chișinău (Moldexpo) deja există operatori care colectează datele necesare. Urmează a fi deschise centre la Căușeni, Dondușeni, Cahul, Orhei, Ungheni. Întreaga procedură este explicată aici: https://help.unhcr.org/moldova/ro/programul-de-asistenta-in-numerar-pentru-refugiatii-in-moldova/?fbclid=IwAR3bRmpbT-DeXNGa_8EVke04mnkNLCcrsbmAn_NVNyzuZ0z2tOnTEWucBS0

Ministrul Muncii și Protecției Sociale Marcel Spătari a vorbit despre distribuția ajutoarelor umanitare către primării și centrele pentru refugiați. „Solicitările de la centrele de plasament se fac prin intermediul unei proceduri automatizate. Primarii ne spun despre necesitățile din localitățile lor prin intermediul unor cereri semnate." Potrivit ministrului, circa 50 de asemenea cereri au fost expediate de către primari iar suportul solicitat a fost livrat. „Vrem să automatizăm și acest proces, dar pentru aceasta este nevoie de câteva zile."

Marcel Spătari a afirmat că mai există stocuri de ajutoare și i-a îndemnat pe primari să expedieze cereri în care să fie indicate produsele de care au nevoie refugiații.

Menționăm că în cadrul CALM a fost instituită Unitatea de reacție și coordonare în contextul crizei refugiaților din Ucraina. Celula de criză a fost creată cu suportul partenerilor CALM: PNUD Moldova și UN Women Moldova.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova

Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă