Vizualizări: 3677
Problema cotelor valorice în vizorul CALM: colectivitățile locale așteaptă soluții viabile!
12 Februarie 2022 — Una din problemele care a rămas nesoluționată de zeci ani și care afectează dezvoltarea mai multor localități este cea a cotelor valorice. Aceasta a apărut în procesul de privatizare, când la cote valorice au fost repartizate toate bunurile colhozurilor, sovhozurilor sau gospodăriilor agricole: clădiri, combine, tractoare, ferme, bazine acvatice, etc. Totuși, cea mai mare importanță o prezintă bunurile imobile. În multe cazuri legislația nu a fost respectată, nu a fost asigurată înregistrarea acestor cote valorice în registrul bunurilor imobile, mulți deținători de cote valorice au decedat, procedurile de moștenire nu au fost respectate și, în rezultat, în multe cazuri o parte dintre aceste bunuri au dispărut, iar altele au degradat și strică aspectul localităților noastre. Este o problemă care a fost lăsată de izbeliște timp de decenii și care necesită soluții urgente.
În acest sens, urmare a sesizărilor CALM, dar și în rezultatul unor vizite în teritoriu a premierului Natalia Gavrilița, a fost creat un grup de lucru pe lângă Agenția Relații Funciare și Cadastru care s-a reunit în cadrul mai multor ședințe pentru a identifica soluțiile necesare în această privință.
Până la identificarea proprietarilor și legiferarea dreptul lor asupra acestor cote valorice, CALM a propus stabilirea unui mecanism de înregistrare provizorie în proprietatea administrației publice locale. Alte propuneri enunțate de CALM au fost simplificarea procedurii de înregistrare a acestor cote valorice sau acordarea unui anumit termen deținătorilor pentru a înregistra aceste bunuri, după care, conform legii, să existe posibilitatea de a le trece în proprietatea UAT.
CALM a atras atenția reprezentanților Guvernului și a specialiștilor din domeniu că urmează a fi revăzută și legislația în domeniul moștenirii și reglementării bunurilor fără stăpân. CALM a amintit că acum câțiva ani, în rezultatul modificărilor la Codul civil, în mod misterios, APL și UAT au dispărut ca subiecți ai dreptului succesoral. „În rezultat, pentru a ajunge în proprietatea UAT, un bun care nu are moștenitori trebuie inițial să fie înregistrat în proprietatea statului, după care există o procedură anevoioasă în cadrul căreia se decide dacă acel bun se va transmite sau nu către UAT. Este un proces ce durează ani și, în cele mai multe cazuri, aceste bunuri nu sunt de valoare națională, ci doar locală. CALM a solicitat să fie revăzută legislația și reîntors statutul de subiect al dreptului succesoral pentru UAT, în persoana APL”, a declarat directorul executiv al CALM Viorel Furdui.

Autor: Congresul Autorităţilor Locale din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2278
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1653
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33